Mari pictori venețieni din Renaștere

Sugestie: elevii vor căuta pe Internet și alte date și explicații despre temă. De asemenea denumirile picturilor exemplificate în temă se pot afla folosind Google- Imagini

Mari pictori ai Renașterii din Veneția:  

Giorgione (1477-1510)

Giorgione este cel mai enigmatic pictor al Renașterii. Nu dispunem decât de puține documente despre viața acestui artist, care, deși a murit timpuriu, la vârsta de abia treizeci și trei de ani, s-a bucurat de mare popularitate încă în timpul vieții. Numele lui apare pe verso-ul așa-numitului "Portret al Laurei" din anul 1506, în două documente în legătură cu o comandă pentru sala de audiențe în Palatul Dogilor, din 1507 și 1508, precum și în actele cu privire la frescele reședinței Fondaco dei Tedeschi. Golul de informații a fost umplut de legende, care au adâncit misterul vieții sale. Un lucru este sigur în privința pictorului venețian: fără el nudul de femeie, ca și rolul culorii în pictura europeană ar fi altfel de cum le cunoaștem astăzi. Piero della Francesca și Giovanni Bellini relevaseră deja posibilitățile nelimitate ale culorii, dar numai Giorgione a eliberat-o de dominația desenului. Consecințele acestei revoluții au fost de o uriașă însemnătate. În fața pictorilor s-au deschis teritorii noi, artiști doritori de înnoire, Tițian, Velazquez, Cézanne, au pornit la cucerirea acestor tărâmuri din lumea culorilor.

Tizian (1476- 1576)

Tiziano dezvoltă un stil personal al culorilor, care veneau aplicate în mod rapid, câteodată imprecis, fără desene pregătitoare: rezultatul este o expresivitate directă, figurile sunt mai vii și reale. Este unul din cei mai prestigioși portretiști și cu siguranță cel mai influent. Adesea introduce accesorii, un câine sau un instrument muzical, iar atitudinea personajelor sale este foarte naturală. Femeile reprezentate sunt frumoase și senzuale, cu păr lung care cade pe spinarea nudă, într-un cadru simbolic sau alegoric. Pictura "Venus la oglindă" demonstrează ce efect coloristic reușește Tiziano să obțină folosind o paletă de culori redusă. Cu acest tablou, Tiziano participă la o dezbatere pe tema artei: muzica ar trebui să fie de același rang și de aceiași importanță pentru om ca frumusețea vizuală, reprezentată de artele frumoase.

 Creația lui Tiziano a exercitat touși o influență extraordinară asupra întregii picturi europene. Pentru pictorii secolului al XVII-lea, Velazquez, Rubens, Caravaggio, van Dyck și Rembrandt, Tiziano va deveni un adevărat mit. Maniera lui de folosire a culorilor influențează artiști de factură diferită, precum Poussin, Watteau și Goya. În secolul al XIX-lea, printre admiratorii lui Tiziano se numără Manet, Delacroix și Cézanne.

Veronese (1528- 1588) 

a fost un pictor italian din perioada târzie a Renașterii, marcând trecerea spre Manierism. Pe numele adevărat Paolo Caliari sau Cagliari, artistul a căpătat cu timpul numele de Veronese, după orașul în care s-a născut. Stabilit de tânăr la Veneția, Veronese este - alături de Tițian și Tintoretto - unul din cei mai remarcabili reprezentanți ai școlii venețiene de pictură a secolului al XVI-lea.

Tablourile lui Veronese emană o frumusețe irezistibilă și ne uimesc prin bogăția lor, adesea preaslăvesc splendoarea "Serenissimei Republici", Veneția, dar respiră totodată o atmosferă de imperturbabilă liniște. În operele perioadei târzii de creație, paleta cromatică a artistului capătă tonuri ma întunecate, devenind ușor melancolică, departe totuși de dramatismul reprezentărilor lui Tintoretto. Veronese nu este însă un pictor pur decorativ. El stăpânește la perfecție tehnica artistică, iar simțul deosebit al luminii și culorii îi va determina pe pictorii coloriști, inclusiv pe impresioniști, să-și desăvârșească tehnica studiind operele lui Veronese. În limbajul artistic a intrat de altfel noțiunea de "verdele Veronese", prin care se înțelege culoarea albastru-verzuie, care apare adeseori în tablourile sale.

Tintoretto 1518- 1594)

a fost unul dintre cei mai mari reprezentanți ai școlii venețiene de pictură, marcând trecerea spre curentul manierist apărut în perioada de maturitate a Renașterii. În tinerețe a fost numit Jacopo Robusti, pentru că tatăl său, Giovanni Battista Robusti apărase cu multă îndârjire (in modo robusto) porțile orașului Padova împotriva armatelor imperiale. Adevăratul său nume de familie, Comin, familie originară din Brescia, a fost de curând descoperit de Miguel Falomir, curator al muzeului Prado din Madrid și făcut cunoscut publicului cu ocazia retrospectivei Tintoretto din 29 ianuarie2007. Porecla care l-a făcut celebru, Tintoretto, o datorează tatălui său care se ocupa cu vopsitul de mătăsuri aduse din Orientul Îndepărtat ("boiangiu" = tintore). Încă din acea perioadă viitorul pictor a început să studieze culorile, menținându-și această preocupare și mai târziu de-a lungul activității sale artistice. E posibil ca artistul să fi moștenit de la tatăl său extraordinarul simț al culorilor, stilul dinamic și ferm.

Pentru energia sa fenomenală demonstrată în execuția picturilor a fost supranumit și "Il Furioso", iar folosirea dramatică a perspectivei și a jocului luminii cu umbra a făcut din el un precursor al stilului baroc. Tintoretto și-a dedicat artei toată energia și tot entuziasmul, lăsând posterității o operă de o forță dramatică unică.

Lecție scanată din manual