Vincent van Gogh

 Mari pictori post impresioniști

Acești mari pictori ai artei universale au creat o operă ce aparține în prezent patrimoniului umanității, în ciuda neajunsurilor materiale, a criticilor de tot felul, a urii, invidiei sau nepăsării celor din jur, au devenit  idolii generațiilor următoare. 

Vincent van Gogh (1853-1890)

 Pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. Stilul original al lui Vincent van Gogh, care a influențat puternic dezvoltarea picturii moderne, are ca punct central atât exuberantele trăsături de penel cât și culorile, vibrante și adesea ireale, care transmit emoții și creează atmosferă.

Van Gogh a realizat peste 2.000 de opere de artă, în jur de 900 de picturi și 1.100 de desene și schițe în zece ani majoritatea realizate în Franța.  Astăzi multe dintre operele sale, inclusiv numeroasele lui portrete, peisaje și picturi cu floarea-soarelui, se numără printre cele mai cunoscute și cele mai scumpe din lume. Fiind puțin apreciat în timpul vieții, faima sa a crescut în anii de după moarte. Astăzi el este în general considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori din istoria umanității.

Van Gogh și-a petrecut copilăria la Haga, după care a plecat în Anglia. Acolo a vrut să devină pastor, la fel ca tatăl său, și, din 1879, a lucrat ca misionar într-o regiune minieră din Belgia. În acest timp a început să schițeze oameni din comunitatea locală și, în 1885, a pictat prima sa operă de succes Mâncătorii de cartofi în tonuri închise de culori. În martie 1886 artistul s-a mutat la Paris și acolo i-a descoperit pe impresioniștii francezi și a creat opere în stilul impresionist devenind tot mai original. A ajuns la Arles unde a colaborat cu pictorul Paul Gauguin. 

Din cauza nebuniei van Gogh l-a atacat pe Gauguin cu briciul. Gauguin a reușit să fugă, iar van Gogh și-a tăiat în acces urechea. S-a internat la spitalul din Saint-Rémy-de-Provence. Pentru că nu era sigur de vindecare, Theo, fratele său, l-a trimis la doctorul Gachet în orașul Auvers-sur-Oise. La 27 iulie van Gogh ieșise din cameră să picteze pe câmp. Acolo s-a împușcat în umăr cu un pistol și a murit peste 2 zile.

Vincent van Gogh este recunoscut și faimos astăzi pentru cele aproape 900 de picturi pe care le-a realizat în cei zece ani ca artist, prea puțini am putea spune. Schițele sale și acuarelele au devenit și ele foarte cunoscute și trebuie amintit că van Gogh a mai realizat schițe și în scrisorile sale. De menționat faptul că artistul a folosit în scrisorile sale trei limbi: olandeza, engleza și franceza. Cele 652 de scrisori care constituie corespondența sa cu fratele său Theo au fost publicate în trei volume.

În copilărie a urmat școala locală de cadre didactice și casa parohială pentru educație religioasă între 1861 și 1864.La vârsta de 12 ani a fost trimis la un mic internat particular din Zevenbergen, un oraș aflat la câteva mile de Zundert, iar la 13 la Institutul Tehnic din Tilburg. Investigațiile recente arată că van Gogh a început să deseneze încă de mic. 4 schițe din 1862 (pe atunci avea 9 ani) au fost conservate; 2 dintre ele reprezintă natura, celelalte sunt copii. Câteva cunoscut peisaje datează din 1863-1873, în ele marea putere de observație fiind evident

În 1869, la vârsta de 16 ani, se va angaja până la urmă la galeria de artă Goupil din Haga, la unchiul Cent care era negustor de artă, unde se familiarizează cu lucrările artiștilor. În iunie 1873, artistul, fiind avansat în grad, este mutat la sucursala din Londra a firmei Goupil (locul său de la Haga fiind ocupat în noiembrie de către Theo, transferat la rândul său de la Bruxelles). Din august 1873, van Gogh va locui cu doamna Loyer și se va îndrăgosti de fiica acesteia Ursula, însă va afla că aceasta este logodită. În octombrie, în urma intervenției unchiului său, Cent, este trimis la Paris pentru a-l distrage. În decembrie se întoarce pe neașteptate la Londra și încearcă în zadar s-o vadă pe Ursula. În acest timp, pastorul Vincent van Gogh, bunicul lui Vincent, moare la Breda. În Paris trăiește în Montmartre cu un tânăr englez, funcționar la Goupil. Patronii săi, Boussod și Valadon, sunt din ce în ce mai nemulțumiți de el, și în urma unei discuții furtunoase pe care o are cu unul dintre ei, van Gogh își dă demisia pe 1 aprilie 1876.

Tot în 1876 van Gogh s-a întors în Anglia, mai exact s-a dus în Ramsgate ca să predea într-o mică școală aflată pe Royal Road din Spencer Square. Când proprietarul școlii s-a mutat în Isleworth, Middlesex, van Gogh s-a dus cu el acolo, luând trenul până în Richmond și restul călătoriei mergând pe jos. Aranjamentul nu a mers așa cum ar fi trebuit așa că a plecat pentru a deveni asistentul unui ministru metodist, urmărindu-și dorința de a „predica Evanghelia pretutindeni”. De Crăciun, el s-a întors acasă și și-a găsit de lucru într-o librărie din Dordrecht pentru o durată de 6 luni de zile. N-a fost fericit în noua lui poziție și și-a petrecut cea mai mare parte a timpului mâzgălind sau traducând pasaje din Biblie în engleză, franceză și germană. Colegul său de cameră la acea vreme, un tânăr profesor numit Görlitz, a amintit faptul că van Gogh mânca frugal și prefera să nu consume carne.

În 1877 se duce la Amsterdam la unchiul său Johannes van Gogh pentru a studia teologia și sub supravegherea pastorului Johannes Stricker, un alt unchi de-al său, angajat de familia sa a început să studieze cu zel pentru examenele sale teologice de admitere la Universitatea din Leida.

Pică examenul, iar în iulie 1878 pleacă din casa lui Jan. Etapa următoare a fost un curs de trei luni la Bruxelles pentru obținerea unei calificări de predicator. Părinții nu aveau speranțe. Previziunea lor s-a adeverit și van Gogh nu a trecut examenul final al cursului.

Vincent se întoarce la Etten, în casa părintească. El se stabilește pentru o lună în Pâturages în regiunea minieră Borinage din Belgia,la granița cu Franța și trăiește la Nr. 39, Rue de l'Eglise. Vizitează oamenii bolnavi și organizează lecturi religioase de pe 26 decembrie 1878 până în ianuarie 1879, când obține, pentru șase luni, un post de predicator pentru minerii din Wasmes, Comitetul de Evanghelizare fiind surprins de activitatea sa, precum și de spiritul său de sacrificiu. Acolo trăiește la Nr. 221, Rue du Petit-Wasmes (acum Rue Wilson), în casa fermierului Jean-Baptiste Denis și predică la centrul protestant „Salon de Bebe” (257 Rue du Bois). Complet afectat de sărăcia din jurul lui, van Gogh dă tot ce are în posesie, inclusiv o mare parte din hainele sale, minerilor. Atitudinea este socotită de către șefii săi drept excesivă, așa că la sfârșitul perioadei de încercare, iulie 1879, e silit să-și dea demisia. Urmează o epocă foarte grea, când îl părăsește până și credința, și când, pentru prima oară, începe să deseneze cu un fel de înverșunare. În august, după ce este concediat merge la Bruxelles. De acolo s-a dus la preotul paroh Frank în Cuesmes în regiunea Borinage, unde va sta până pe 15 octombrie 1880.

Van Gogh s-a decis apoi să se mute în regiunea minieră Borinage . Acolo a susținut familii sărace cu ajutorul lecturilor din Biblie . Tatăl său a plătit pentru fiul său costul unei camere din casa din Rue Eglise, nr. 39, la Paturages. Van Gogh a compromis lucrurile și de această dată. Interpretând exagerat textul evanghelic, a trăit în sărăcie . S-a mutat într-o colibă unde dormea pe podea și se hrănea cu apă și pâine . Tot ce avea a donat săracilor, iar pe cei bolnavi i-a îngrijit cu atenție.

Van Gogh și-a continuat cu și mai multă încăpățânare munca sa de predicator în Borinage . În 1880 corespondența dintre el și Theo a încetat până în luna iulie . Din cauza condițiilor a fost obligat totuși să renunțe la munca de predicator; au urmat apoi pregătirile pentru meseria de artist.

În 1882, în viața sa apare Clasina Maria Hoornik, numită Sien, o prostituată mai în vârstă decât el, însărcinată și deja mamă a unei fetițe. Ea îi devine lui Vincent prietenă și model. Decide să se căsătorească cu ea. Odată cu nașterea copilului, dificultățile economice vor fi mai mari, iar singura sursa de venit pentru familie este alocația lui dată de fratele său. În 1883, greutățile devin insuportabile, Theo l-a convins pe Vincent să o părăsească pentru a se dedica în totalitate artei.

Petrece o perioadă de singurătate în nordul Olandei, iar în decembrie 1883, Vincent se întoarce din nou în casa părinților, care acum se află în nordul regiunii Brabante. Acolo creează sute de tablouri și desene, dă lecții de pictură, învață să cânte la pian și citește. În luna martie a anului 1885 moare tatăl său, iar în noiembrie pleacă la Anvers. În 1886 se înscrie la Școala de Arte Frumoase și se cufundă în studiu. Vincent nu trece de examene, iar cariera îi este compromisă. Decide că într-un singur oraș merită să trăiești și pornește către Paris

Vincent vrea să-și facă un nume în lumea artei. Parisul era cel mai bun lucru pentru un artist. Atunci, orașul era metropola viitorului, locul în care a apărut fotografia și cinematografia, dar mai mult era leagănul impresionismului, mișcarea artistică care l-a influențat pe van Gogh.

Vincent ajunge la Paris pe 28 februarie 1886. Theo, care era directorul unei galerii de artă din capitala Franței, îl găzduiește în locuința sa, mai întâi pe strada Laval, lângă Place Pigalle, și apoi pe strada Lepic, în cartierul Montmartre. Cei doi încep o conviețuire care le aduce numai beneficii.

La începutul șederii, van Gogh lucrează în atelierul faimosului pictor academician, Fernand Cormon. În acest atelier întâlnește persoane cum ar fi Henri de Toulouse-Lautrec, Émile Bernard și Louis Anquetin. Datorită lui Theo, ii mai cunoaște pe Claude Monet, Camille Pissarro, Alfred Sisley, Pierre-Auguste Renoir și Paul Signac.

În doi ani, artistul a realizat 230 de tablouri. Vincent discută cu artiștii și frecventează aceleași locuri. Unele dintre acestea sunt Tambourin, un cabaret de pe Bulevardul Clichy și localul lui Tanguy, un magazin de materiale pentru pictură situat pe strada Clauzel. Împreună cu Bernard, Toulouse-Lautrec, Anquentin și Paul Gauguin formează grupul “Micului bulevard”. Ca urmare a acestui proiect, Gauguin va veni să locuiască cu Vincent la Arles.

În 1887, tensiunea dintre Theo și Vincent crește. „Odată este o persoană normală, dulce, iar apoi devine egoist și rece” declară Theo despre fratele său. Într-o scrisoare către Wilhelmine mai spune: „Viața alături de Vincent este insuportabilă. Nimeni nu poate să vină la mine acasă pentru că Vincent nu face decât să se certe cu toți”. La Paris pictorul a început să fumeze și să bea, lucruri ce i-au declanșat tulburări psihice. Orașul i se pare insuportabil așa că în februarie 1888 pleacă în Arles, orașul din Provence.

Van Gogh ajunge în Arles în plină iarnă și este susținut de fratele său cu 250 de franci lunar. Ajuns acolo, Vincent se cazează la Hotelul Carrel, situat pe strada Cavaleriei, la numărul 30, iar la începutul lunii mai închiriază pentru 15 franci pe lună patru camere într-o clădire din Piața Lamartine numărul 2; este vorba despre celebra „Casă galbenă”                     .

În 15 luni artistul pictează peste 200 de tablouri[. În unele tablouri găsim culoarea mult iubită de van Gogh, galbenul. Paul Gauguin, care a fost oaspete al lui Vincent în anul 1888, vorbește despre dragostea lui van Gogh pentru galben. În Gauguin, artistul vedea prietenul ideal. Ei au început lucrările împreună, iar Paul a fost influențat de van Gogh. Dar în Ajunul Crăciunului, fără un motiv anume, Vincent ia un brici cu care vrea să-l rănească pe prietenul său. Paul fuge înspăimântat și petrece noaptea într-un hotel. Între timp, Vicent își taie lobul urechii și îl dă unei dame de companie pe nume Rachel.

După ce-și taie urechea, după o ceartă cu Gauguin Vincent este internat la spitalul din Arles. Acolo vine și fratele său, Theo, anunțat de Gauguin care s-a întors la Paris. Vincent se pune pe picioare, dar crizele care urmează îl obligă să se întoarcă la spital. În martie 1889, 30 de cetățeni din Arles semnează o petiție prin care cer ca artistul să părăsească orașul, iar Casa galbenă este închisă din ordinul poliției. Van Gogh decide să facă tot posibilul pentru a se vindeca, iar la 8 mai 1889, se internează din proprie inițiativă la spitalul de psihiatrie din Saint-Paul-de-Mausole, lângă Saint-Rémy-de-Provence.

La sfârșitul lui 1888, obosit și incapabil să lucreze, Vincent s-a internat din nou, de această dată într-un sanatoriu din Saint-Rémy-de-Provence. începea cea mai prolifică perioadă din cariera artistului, când lucrează aproape un tablou pe zi, desenează foarte mult, își corectează „greșelile” și amănuntele de care nu era mulțumit, își dorește să revină și să devină, în sfârșit, un pictor de succes.Aici, sub îndrumarea medicului Peyron, Vincent se bucură de libertate și continuă să picteze însoțit de un supraveghetor. Artistul trăiește momente extreme chiar și aici. La sfârșitul anului 1889, în timpul unei crize înghite culori. Crizele devin din ce în ce mai frecvente, grave și lungi. Între perioadele de suferință va picta un mare număr de lucrări și schițe, ce exprimau chinurile sale în forme zvârcolinde, expresioniste. Din această perioadă datează și celebrii Iriși, vânduți la Sotheby, New York, în 1897 și Noapte înstelată. Cu ajutorul fratelui său Theo, Vincent participă la Salonul Artiștilor Independenți din Paris și expune lucrări la diferite expoziții.

O criză îl doboară din nou; nu va rămâne la Saint-Remy. El se teme că nebunia ar putea să îi distrugă capacitatea de a picta și pleacă la un doctor cu experiență, cunoscutul doctor Gachet căruia îi face mai multr portrete.

În mai 1890, Vincent îl vizitează pe Theo și familia sa, după care este transferat la Auvers-sur-Oise - un mic sat de lângă râul Oise situat la aproximativ 30 km de Paris -, la doctorul Gachet. Pe 20 mai ajunge și Se stabilește prima dată la Hotelul Saint-Aubin, apoi la cafeaua-pensiune a soților Ravoux. A reușit să picteze peste 70 de tablouri în mai puțin de 2 luni. Medicul devine prietenul pacientului său și-l invită la casa lui în fiecare duminică. Se zvonește însă că Vincent ar fi avut o legătură amoroasă cu fiica doctorului, lucru datorit căruia i-a fost interzis să calce pragul casei doctorului.

Pe 27 iulie 1890, Vincent iese pe câmp să picteze. Soții Ravoux mărturisesc că la întoarcere artistul s-a împușcat în piept cu un pistol. Doctorul Gachet îl informează imediat pe Theo care ajunge imediat la fratele său și îi este alături atunci când moare în noaptea de 29 iulie 1890, marți, la ora unu noaptea. Vincent a luat pistolul din Pointoise ori l-a împrumutat de la un fermier pentru a speria ciorile. Funeraliile lui van Gogh au avut loc pe 30 iulie. Sicriul său și întreaga cameră în care au avut loc funeraliile au fost împodobite cu floarea soarelui [aceasta fiind floarea lui preferată].

Biografii Steven Naifeh și Gregory Whit Smith susțin însă că van Gogh nu s-a sinucis. Potrivit celor doi scriitori este mult mai probabil ca artistul să fi fost împușcat din greșeală de doi băieți, decât ca pictorul să fi ieșit pe câmp pentru a picta, după care să se împuște în piept, relatează BBC. „Conform oamenilor care-l cunoșteau, Vincent van Gogh a fost omorât accidental de doi băieți, însă acesta a vrut să-i protejeze, susținând că vina este doar a lui”, a declarat Naifeh. Mai mult, în urma cercetărilor a reieșit faptul că unghiul glontelui era unul oblic, și nu drept cum ar fi trebuit să fie dacă artistul s-ar fi sinucis.

Dintre toate picturile lui van Gogh, Lan de grâu cu corbi a fost, probabil, subiectul celor mai multe speculații. Mulți cred că este ultima lui lucrare, considerând cerul învolburat plin de ciori și poteca întreruptă ca prevestiri ale morții apropiate.

Despre van Gogh s-a spus că a suferit de multe boli, în special de afecțiuni psihiatrice și că acestea și-au pus amprenta asupra comportamentului și picturii artistului. Ceea ce se știe acum este faptul că pictorul olandez s-a îmbolnăvit de sifilis în 1882. La acutizarea bolii, netratată complet, se adăugau crizele de epilepsie, precum și depresiile cauzate de mai multe deziluzii sentimentale. Când era întrebat, acesta își descria crizele ca pe sentimente de furie apărute din senin, halucinații, confuzie și teamă, pierderi de memorie. Adeseori i se prescria bromura de sodiu ca și remediu anticonvulsiv pentru epilepsie. Unii au speculat că nebunia tot mai mare a lui van Gogh ar fi putut fi cauzată de inhalarea sau înghițirea unor produse chimice din vopselele sale, de dependența de absint, sau ca urmare a bolilor cu transmitere sexuală luate de la prostituate. Cauza externă care ar fi declanșat crizele epileptice este cel mai probabil abuzul de absint, întrucât Vincent îl consuma în cantități mari, până a devenit dependent.Pe lângă aceste boli, care l-au măcinat fizic și psihic, se pare că van Gogh avea glaucom. Medicul F. W. Maire argumenta că numai pe pânzele realizate de artist după 1888 se disting umbre colorate, irizații sau halouri în jurul surselor de lumină. Bolnavii de glaucom văd în jurul unei surse luminoase o margine cu mai multe culori, asemănătoare curcubeului. Se știe că van Gogh s-a certat cu Paul Gauguin, amicul său, cu care de fapt locuia. Și se mai știe că l-a amenințat cu briciul pe care la scurt timp îl va folosi însuși van Gogh să-și taie urechea.Ca și cauze pentru tăierea urechii au mai fost alese și sindromul lui Ménière - care provoacă zgomote incomode în interiorul urechii - și prezența unor factori ca intoxicația cu Digitalis.

Medicii și criticii de artă îl considerau nebun. În special pânzele pictate la Auvers spre sfârșitul vieții erau considerate de critici ca „opera nebună”. Iar dintre aceste lucrări, pânza ce redă biserica din Auvers este cea mai „nebună”. Pictorii au fost uimiți de violența culorilor, de confruntarea dintre roșu și albastru. Clădirea răsare din spatele unei coline ca un cutremur, zidurile se zguduie, acoperișurile se mișcă. Medicii pun această imagine stranie pe seama schizofreniei.

Poate pentru a-l înțelege pe Vincent ar trebui spus și că fratele său Theo a murit de sifilis paralizant (în 1891), sora sa, Willemina van Gogh, a murit de demență (1941), fiind internată aproape patruzeci de ani într-un azil psihiatric, iar fratele Cor [Cornelis Vincent] s-a sinucis în 1900. Unul dintre strănepoții lui Vincent, Theodorus (regizor de film), a murit asasinat de un terorist marocan (în 2004), fiind un critic al islamului. Jan Peter Balkenende a rostit pe 2 noiembrie 2005 un discurs la Amsterdam, unde mai multe sute de persoane au luat parte la comemorarea morții regizorului Theo van Gogh. Fiul acestuia, Lieuwe, născut în 1992, este ultimul descendent al familiei van Gogh.