Le Corbusier

"Arhitectura este jocul bine invatat, corect si magnific al formelor asamblate in lumina."
 Le Corbusier

Le Corbusier ( 1887- 1965)

Charles-Edouard Jeanneret-Gris, cunoscut sub numele de Le Corbusier pe care l-a adoptat, a fost arhitect, urbanist, decorator, pictor, sculptor, realizator de mobilier, teoretician şi scriitor. Elveţianul naturalizat francez a fost faimos pentru contribuţiile sale importante la curentele arhitecturale ce astăzi poartă numele de modernism, brutalism sau stilul internaţional în arhitectură alături de marii arhitecți ai secolului XX.

Le Corbusier este cunoscut şi ca teoretician şi promotor al purismului, respectiv al conceptului de arhitectură adaptată proporţiilor şi nevoilor fireşti ale corpului uman, precum şi forţa motrice a seriei de congrese dedicate arhitecturii, Congrès International d’Arhitecture Moderne, care au influenţat pentru mai multe decenii drumul arhitecturii secolului al XX-lea.

Le Corbusier a fost un pionier în studiile teoretice atât ale urbanismului modern, dedicându-se găsirii de soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai pentru rezidenţii oraşelor aglomerate, creând un concept şi o realizare concretă a ceea ce a fost numită o unitate de locuit, cât şi designul modern la modul foarte general (şi nu doar a designului arhitectural cum este adeseori subcotat), excelând în a pleca de la stilul Art Deco, deschizând apoi noi drumuri. Cariera lui s-a întins de-a lungul a cinci decenii, timp în care au fost construite sub semnătura sa clădiri impresionante în Europa vestică, în special în Franţa, dar şi în Rusia, India sau Statele Unite ale Americii. Pionier în folosirea cimentului armat, a înţeles arhitectura ca un răspuns la necesităţile omului, construind locuinţe practice şi funcţionale. Componentele principale ale limbajului expresiv al lui Le Corbusier sunt lumina, culoarea şi forma.

„A fi modern nu este o modă, este o stare. Este necesar să înțelegem istoria și cine înțelege istoria știe cum să găsească continuitatea între ceea ce era, ceea ce este și ceea ce va fi” 

Le Corbusier s-a născut ca Charles-Edouard Jeanneret-Gris în La Chaux-de-Fonds, un orăşel din cantonul Neuchâtel din nord-vestul Elveţiei, situat în munţii Jura, la câţiva kilometri de Franţa. A urmat o grădiniţă care utiliza metodele educative ale lui Froebel, care considera fiecare copil ca un individ aparte, cu nevoile sale specifice. Fiu al unui muncitor gravor, a practicat pictura şi fotografia, în care a lăsat să transpară pasiunea pentru cubism şi lumină.

Le Corbusier a fost atras de artele vizuale, studiind la Şcoala de artă La-Chaux-de-Fonds sub direcţia lui Charles L’Éplattenier, care la rândul său studiase la Budapesta şi Paris. Profesorul său de arhitectură de la această şcoală a fost arhitectul René Chapallaz, care a exercitat o anumită influenţă a proiectării caselor timpurii proiectate şi construite de Le Corbusier.

 

În anii săi timpurii a călătorit adesea în întreaga Europă pentru a scăpa din atmosfera prea „provincială” a oraşului natal. Astfel, în 1907, a călătorit la Paris, unde a lucrat în oficiile companiei lui Auguste Perret, specialistul francez în beton armat. A manifestat o adevărată pasiune pentru Art Nouveau, pentru liniile gotice şi pentru structurile renascentiste. Între octombrie 1910 şi martie 1911 a lucrat pentru cunoscutul arhitect german Peter Behrens, în atelierul căruia a ucenicit împreună cu alţi doi arhitecţi importanţi ai secolului XX, Ludwig Mies van der Rohe şi Walter Gropius. Cu aceeaşi ocazia, şi-a reactivat germana sa pasivă, devenind fluent în această limbă. Ambele experienţe profesionale se vor dovedi extrem de importante pentru cariera şi devenirea sa ulterioară.

 

La sfârşitul anului 1911, Le Corbusier a întreprins o călătorie în sud-estul Europei vizitând Grecia şi Turcia, umplând numeroase caiete cu schiţele a ceea ce a văzut, incluzând unele schiţe devenite ulterior faimoase ale Partenonului, ale cărui forme le-a elogiat în culegerea sa de eseuri de arhitectură din 1923.

Le Corbusier a predat la şcoala din La-Chaux-de-Fonds în perioada primului război mondial, revenind la Paris doar după ce războiul s-a terminat. În cei patru ani petrecuţi în Elveţia, el a lucrat la studii arhitecturale utilizând tehnicile moderne. Unul dintre aceste studii a fost „Dom-ino” House (1914-1915).

„Dom-ino”

Între 1918 şi 1920, Le Corbusier nu a construit ci s-a concentrat asupra teoriei puriste şi a pictat. În 1922, Le Corbusier a deschis un studio la Paris, în strada Sevres nr. 35.

Studiile sale teoretice au avansat rapid în câteva modele diferite de case destinate unei singure familii. Printre acestea era şi Maison „Citrohan”, un joc de cuvinte adresat producătorului francez de automobile Citroen.

Ambiţia arhitectului a fost aceea de a crea un nou standard uman pentru arhitectură, armonizând relaţiile dintre om şi spaţiul vital. În 1926, Le Corbusier a anunţat cele cinci principii de construcţii care vor deveni pilonii arhitecturii sale. Îi plăcea să spună că „arhitectura este un joc savant, corect şi magnific al volumelor”, iar proiectele sale erau dintre cele mai radicale.

În 1929, la Salonul de Toamnă de la Paris, a prezentat colecţia cu obiecte de casă pe care le-a denumit „echipamente de interior”. Un an mai târziu a publicat „Les cinq points d’une nouvelle arhitecture” Manifestul său conţinea concepţia sa asupra formelor arhitecturale. El afirma că structurile ar trebui ridicate pe piloni pentru a lăsa liber pentru circulaţie terenul, dar ar trebui create grădini pe acoperişuri, prin folosirea acoperişurilor plane, planuri şi faţade libere, iar ferestrele aşezate în bandă să fie folosite pentru a permite pătrunderea luminii mai mult decât printr-un zid portant.

 

Legile fundamentale ale arhitecturii lui Le Corbusier

 

Le Corbusier rezuma, în cinci puncte fundamentale, principiile tehnice ale noii arhitecturi, principii bazate pe revoluţia tehnică înfăptuită de societatea modernă:

1) Separarea funcţiunilor portante (stîlpi şi grinzi) de părţile purtate (ziduri şi pereţi despărţitori); osatura fiind independentă (oţel sau beton armat), ea îşi va avea stabilitatea în sol fără ajutorul zidurilor de fundaţii tradiţionale.

2) Faţada — care nu mai are nici o funcţiune portantă obligatorie — poate fi considerată la nevoie ca o simplă membrană separînd interiorul de exterior. Ea nu mai primeşte sarcina planşeelor şi, în aceste condiţii, ea permite dintr-odată soluţionarea totală a eforturilor făcute de secole pentru a aduce maximum de lumină în interiorul construcţiilor.. Faţada va putea fi vitrată pînă la 100% din suprafaţa sa.

3) Osatura independentă a clădirii, luînd contact ca solul doar prin intermediul cîtorva puncte de sprijin (piloţii) permite, la nevoie, suprimarea parterului, îăsînd spaţiul liber sub clădire. Acest spaţiu disponibil va putea fi afectat unor scopuri precise, în special pentru rezolvarea anumitor probleme de circulaţie.

4) Acoperişurile cu şarpantă de lemn pot fi înlocuite cu terase de beton armat, a căror suprafaţă orizontală se pretează la anumite amenajări preţioase (grădini suspendate).

5) La interiorul construcţiilor — pe care îl ocupă doar cîţiva stîlpi distanţaţi — planul este complet liber, pereţii despărţitori verticali nemaifiind obligaţi să se suprapună de la etaj la etaj, aşa cum o cerea practica pereţilor portanţi.

Anul 1922 a însemnat începutul unei cariere profesionale extrem de prolifice şi creative în arhitectură.  A creat şi obiecte de interior în colaborare cu Charlotte Perriand şi proiecte pentru locuinţe. A fost preocupat de urbanistică, pictură abstractă şi arhitectură, creând spaţii care dau un nou sens libertăţii.

Printre zecile de case luxoase construite de el pentru o clientelă privilegiată, celebra Vilă Savoye a stârnit admiraţia moderniştilor. Acoperişul era folosit ca un solar. Această clădire a devenit o emblemă a stilului său arhitectural. Coloanele sunt eliberate, iar spaţiul de la parter devine rezervat pentru parking. Absenţa pereţilor permitea edificiului să aibă spaţii goale. Terasele se deschideau prin solarii. Rampa de la intrare lăsa impresia unui drum continuu, de la pavilionul semicircular de la parter, trecând prin apartamentul din corpul principal, până la grădina de pe acoperiş.

Istoricii arhitecturii subliniază că Le Corbusier a reuşit să determine evoluţia viitoare a construcţiilor prin inventarea unui limbaj arhitectural inimitabil. El a redus arhitectura la principalele sale elemente: fereastra, rampa, scara, coloana, redefinindu-le şi redenumindu-le în lumina noilor cerinţe funcţionale şi estetice. Componentele sale arhitecturale au intrat definitiv în vocabularul arhitecturii. Pentru a oferi un cadru general acestor elemente, Le Corbusier a inventat propriul său sistem de proporţii, pe care l-a aplicat riguros în majoritatea clădirilor construite în ultima parte a carierei sale. Unităţile sale locative se bazau pe modelul dominoului – denumirea unui sistem structural constând în şase coloane, trei plăci şi o scară, sprijinite împreună pe un soclu simplu.

 

În 1933, pentru Congresul Internaţional al Arhitecturii Moderne, Le Corbusier a expus conceptul lui despre urbanism, renovat, a cărui cheie era separarea funcţiilor. Pentru a sfârşi cu haosul oraşului medieval, el a aplicat „Zoning”–ul, repartiţia pe cartiere cu funcţii bine definite.

După trecerea a mai multor decenii, locuinţele din Berlin proiectate de Le Corbusier sunt încă provocatoare, punând în discuţie raportul dintre individ şi colectivitate. Le Corbusier a proiectat unităţi celulare interconectate. Aceste apartamente prelungi străpung profunzimea clădirii şi sunt acustic şi vizual separate unele de altele, făcând în acelaşi timp parte dintr-o strânsă comunitate de peste trei sute de unităţi. Această unitate de locuire are numeroase facilităţi comune, precum străzi comerciale în aer liber, săli de sport şi bazine de înot, aranjate ca un puzzle în giganticul cadru al unităţii de locuire.

 

Reîntors în Parisul distrus de stigmatele războiului, Le Corbusier prezenta în anul 1956 un plan ambiţios de reamenajare urbană. El a dorit să creeze patru zgârie-nori, catedrale moderne şi birouri în plină inimă a Parisului, precum şi un cartier privilegiat cu spaţii în proximitatea străzilor comerciale.

machetă și reconstituire a planului Voisin pentru Paris

Pentru unii critici, urbanismul lui Le Corbusier a fost modelul unui stat fascist. Acești critici l-au citat pe Le Corbusier însuși când a scris că "nu toți cetățenii ar putea deveni lideri. Elita tehnocratică, industriașii, finanțatorii, inginerii și artiștii ar fi situați în centrul orașului, în timp ce muncitorii ar fi trimiși la marginea oraș". 

A fost ridiculizat de mulți critici, dar Le Corbusier, neîntrerupt, a scris: „În acest moment un lucru este sigur: 1925 marchează momentul decisiv în cearta dintre vechi și nou. După 1925, iubitorii de antichități vor fi terminat practic. viața lor ... Progresul se realizează prin experimentare; decizia va fi acordată pe câmpul de luptă al „noului”

Unitatea de locuit (Unités d'Habitation, La Cité Radieuse) 

"O casa este o mașină pentru trăit in ea."
Le Corbusier

„Viaţa are întodeauna dreptate în arhitectură”

„Spaţiu, lumină şi ordine, iată de ce are nevoie omul ca să trăiască, pe lângă o farfurie cu mâncare şi un pat”

Modulorul lui Le Corbusier

Arhitectul Le Corbusier a studiat proporţiile umane, fiind un promotor al arhitecturii adaptate la dimensiunile corpului uman. A publicat în 1950 tratatul Modulatorul, în care a tratat secţiunea de aur a siluetei umane, aplicată la proporţiile funcţionale în arhitectură. Pornind de la ideea că secţiunea de aur se regăseşte în proporţiile siluetei umane a raportat între ele părţile succesive ale corpului, de aici rezultând dimensiuni standard pentru anumite corpuri de mobilier. Spre exemplificare, înălţimea genunchiului indică înălţimea de 43 centimetri pentru şezutul unui scaun înalt.

Le Corbusier şi-a dat seama de importanţa dimensiunilor umane pentru crearea unui mobilier confortabil şi sănătos, principiile ergonomice fiind tot mai folosite în prezent pentru ameliorarea condiţiilor şi ambianţei la locul de muncă ori în propriul cămin.

„Modulorul nu dă talentul şi, încă mai puţin, geniul. El nu subţiază ceea ce nu-i subţire; el oferă doar plăcerea şi încrederea care poate rezulta din folosirea măsurilor sigure”

„Compoziţia arhitectonică este geometrică, eveniment de ordin vizual în primul rând, eveniment antrenând judecăţi de cantitate, de raporturi, aprecieri de proporţii. Proporţiile provoacă senzaţii, iar perindarea acestor senzaţii corespunde melodiei din muzică”

„Arhitectura este o artă, un fenomen emoţional, în afara problemelor de construcţie şi dincolo de ele”

Capela Notre Dame du Haut 

este una din cele mai importante creații ale celebrului arhitect Le Corbusier, fiind ridicată în Ronchamp, Franța, în 1955

Edificiul din beton armat are un plan neregulat în formă de navă, iar pe laturile navei se află trei capele mai mici cu formă de semi-cilindru, care se desfășoară în înălțime, formând trei clopotnițe. Acoperișul din beton armat a fost modelat în formă de velă și este suspendat pe piloni care ies din pereții perimetrali, sporind senzația de ușurare, datorită lamelor de lumină care pătrund prin ferestrele lungi și strâmte din partea superioară dintre pereți și tavan. Lumina pătrunde în lăcașul de cult și prin alte deschizături cu sticlă colorată din pereți, cu forme și dimensiuni diferite. Capela a fost concepută și pentru săvârșirea slujbelor în aer liber, dispunând de un spațiu exterior acoperit, un altar și un pupitru în exterior. Clădirea are capacitatea de aproximativ 200 de persoane.

În ziua inaugurării Le Corbusier a spus: „Am vrut să creez un loc de tăcere, de rugăciune, de pace și de bucurie sufletească”.

Le Cabanon

„M-am gândit de 100 de ori că New York-ul este o catastrofă şi de 50 de ori că este o catastrofă frumoasă” Le Corbusier

Le Corbusier a realizat peste 100 de edificii pentru 12 naţiuni şi peste 150 de proiecte urbanistice. A realizat şi 50 de sculpturi, 400 de picturi, 200 de litografii, 40 de tapiserii, a scris 50 de volume, dintre acestea şapte despre artă. Interesant este că Le Corbusier nu a avut diplomă de arhitect! 17 dintre operele sale fac parte din patrimoniul UNESCO. În fiecare an, cohorte de fideli ai artei sale merg să contemple casa sa „Cabanon” de la Rocquebrune Cap Martin, de pe Coasta de Azur.

Proiecte de design

Design de mobilier

„Acasă trebuie să fie cufărul cu comori al existenţei”

Design de interior

Mobilierul ergonomic

Arhitectul francez târziu Le Corbusier a studiat proporțiile umane, fiind un promotor al arhitecturii adaptate la dimensiunile corpului uman. A publicat în 1950 tratatul "Modulatorul", în care tratează secțiunea de aur a siluetei umane, aplicată la proporțiile funcționale în arhitectură. Pornind de la ideea că secțiunea de aur se regăsește în proporțiile siluetei umane a raportat între ele părțile succesive ale corpului, de aici rezultând dimensiuni standard pentru anumite corpuri de mobilier. Spre exemplificare, înălțimea genunchiului indică înălțimea de 43 cm pentru șezutul unui scaun înalt.

Le Corbusier și-a dat seama de importanța dimensiunilor umane pentru crearea unui mobilier confortabil și sănătos, principiile ergonomice fiind tot mai folosit în prezent pentru ameliorarea condițiilor și ambiantei la locul de muncă ori în propriul cămin.

 

 Design de obiect

Sculpturi de Le Corbusier

Cel care este considerat arhitectul secolului XX a fost şi un sculptor, pictor şi desenator talentat. Centrul Pompidou a prezentat în cadrul unei expoziţii peste trei sute de tablouri, desene, planuri şi machete ale marelui arhitect. Cu toate acestea, pictura face parte din opera mai puţin cunoscută a lui Le Corbusier cu toate că importanţa sa continuă şi astăzi să suscite discuţii.

Mână deschisă Open Hand Monument în Chandigarh, India Mâna deschisă (La Main Ouverte) este un motiv recurent în arhitectura lui Le Corbusier, un semn pentru el al „păcii și al reconcilierii. Este deschis pentru a da și deschis pentru a primi”. Cea mai mare dintre numeroasele sculpturi Open Hand pe care Le Corbusier le-a creat este o versiune de 26 de metri înălțime (85 ft) în Chandigarh, India, cunoscută sub numele de Open Hand Monument .r

Schiță monumentului de le Corbusier

Picturi și desene de Le Corbusier

„Prefer să desenez în loc să vorbesc. A desena este mai rapid şi lasă mai puţin loc pentru minciuni”

Schițe din Grecia

Schițe de urbanism

Desene contemporane după clădirile lui Le Corbusier

Bancnote elvețiene cu Le Corbusier

17 proiecte realizate de Le Corbusier în șapte țări au fost înscrise pe lista siturilor Patrimoniului Mondial UNESCO ca Opera arhitecturală a lui Le Corbusier, o contribuție remarcabilă la mișcarea modernă și lista rămâne deschisă. Le Corbusier rămâne însă o figură controversată pe lăngă cea adulată. Unele dintre ideile sale de planificare urbană au fost criticate pentru indiferența lor față de site-urile culturale preexistente, expresia societății și echitatea, iar legăturile sale cu fascismul, antisemitismul și dictatorul Benito Mussolini au dus la unele dispute continue.

Dedicat să ofere condiții de viață mai bune locuitorilor orașelor aglomerate, Le Corbusier a influențat planificarea urbană și a fost membru fondator al Congresului Internațional de Arhitectură Modernă (CIAM). Le Corbusier a pregătit planul general pentru orașul Chandigarh din India, a contribuit cu proiecte specifice pentru mai multe clădiri de acolo, în special clădirile guvernamentale și a influențat arhitecții și urbanistii din întreaga lume. 

Lista clădirilor realizate de Le Corbusier

1923: Villa La Roche , Paris, Franța

1925: Villa Jeanneret , Paris, Franța

1926: Cité Frugès , Pessac , Franța

 1928: Vila Savoye , Poissy-sur-Seine , Franța

1929: Cité du Refuge , Armée du Salut , Paris, Franța

1931: Palatul Sovietelor , Moscova, URSS (proiect)

1931: Immeuble Clarté , Geneva, Elveția

1933: Tsentrosoyuz , Moscova, URSS

1947–1952: Unité d’Habitation , Marsilia , Franța

1949–1952: Sediul Organizației Națiunilor Unite , New York, SUA (consultant) 

1949–1953: Casa Curutchet , La Plata , Argentina (manager de proiect: Amancio Williams )

1950–1954: Chapelle Notre Dame du Haut , Ronchamp, Franța

1951: Maisons Jaoul , Neuilly-sur-Seine , Franța

1951: Clădiri în Ahmedabad , India

1951: Muzeul Sanskar Kendra , Ahmedabad

1951: Casa ATMA 1951: Vila Sarabhai , Ahmedabad

1951: Vila Shodhan , Ahmedabad

1951: Vila Chinubhai Chimanlal , Ahmedabad

1952: Unité d'Habitation din Nantes-Rezé, Nantes , Franța

1952–1959: Clădiri în Chandigarh , India

1952: Palatul Justiției

1952: Muzeul și Galeria de Artă

1953: Clădirea secretariatului

1953: Palatul Guvernatorului

1955: Palatul Adunării

1959: Government College of Art (GCA) și Chandigarh College of Architecture (CCA)

1957: Maison du Brésil , Cité Universitaire , Paris, Franța

1957–1960: Sainte Marie de La Tourette , lângă Lyon , Franța (cu Iannis Xenakis ) 

1957: Unité d'Habitation din Berlin- Charlottenburg, Flatowallee 16, Berlin, Germania

1962: Carpenter Center for the Visual Arts la Universitatea Harvard , Cambridge, Massachusetts , SUA

1964–1969: Firminy-Vert , Franța

1964: Unité d'Habitation of Firminy-Vert

1965: Maison de la Culture de Firminy

1967: Muzeul Heidi Weber (Centrul Le Corbusier), Zürich, Elveția Le Corbusier. 

 

 Cărți scrise de Le Corbusier  

1918: Après le cubisme ( După cubism ), cu Amédée Ozenfant

1923: Vers une architecture ( Către o arhitectură ) 

1925: Urbanisme ( Urbanism )

1925: La Peinture moderne ( Pictură modernă ), cu Amédée Ozenfant

1925: L'Art décoratif d'aujourd'hui ( Artele decorative de azi )

1930: Précisions sur un état présent de l'architecture et de l'urbanisme ( Precizări privind starea actuală a arhitecturii și urbanismului )

1931: Premier clavier de couleurs ( Prima tastatură color )

1935: Avioane

1935: La Ville radieuse ( Orașul radiant )

1942: Charte d'Athènes ( Carta Atenei )

1943: Entretien avec les étudiants des écoles d'architecture ( O conversație cu studenții de arhitectură )

1945: Les Trois établissements Humains ( Cele trei instituții umane )

1948: Le Modulor ( Modulorul )

1953: Le Poeme de l'Angle Droit ( Poemul unghi drept )

1955: Le Modulor 2 ( Modulor 2 )

1959: Deuxième clavier de couleurs ( Tastatura a doua culoare )

1964: Quand les Cathédrales Etáient Blanches ( Când catedralele erau albe )

1966: Le Voyage d'Orient ( Călătoria către est )

Sugestie: elevii vor afla denumirile lucrărilor exemplificate, precum și alte date de pe Internet cu ajutorul Google - Imagini

Le Corbusier - https://ro.qaz.wiki/wiki/Le_Corbusier