Arhitectura postmodernă

  Fantezie și creativitate

 Postmodernismul în arhitectură

Supranumit şi neoeclectic, Postmodernismul în arhitectură dă valori noi şi readuce pe faţadele clădirilor culoarea, ornamentul, face trecerea de la criteriul strict funcţional la cel estetic, vizual. Principalele trăsături ale postmodernismului în arhitectură: comunicarea semnificațiilor prin forma complexă, nu prin funcțiune, o sensibilitate aparte față de context, reapropierea de ornamente, preferința pentru formele sculpturale, revalorizarea elementelor vernaculare, respingerea rigidității stilistice; armonizarea ecclectismului stilistic; emfazarea ambiguității compozitionale; promovarea materialelor organice, utizarea tehnicilor așa-numite magice, capabile să creeze efecte savante de  trompe-l’oeil, emfazarea spectaculozității arhitecturii antropomorfice, concurența făcută naturii și formelor acesteia. Cuvintele-cheie pentru Postmodernism: ironia, paradoxul și contextualismul, concepția. În această perioadă s-au afirmat mai multe stiluri și curente arhitecturale precum. Hi-tech, Deconstructivismul, Blobitectura, ș.a.

Construcții insolite, șocante, ciudate dar amuzante, cu aspect fantastic, utopic, suprarealist sau imposibil care  stârnesc zâmbetul și amuzamentul. Pe lângă arhitectura previzibilă, exactă și măsurabilă este nevoie și de creații unice, neconvenționale, din altă realitate, puțin mai fun, distractiv și neplictisitor. Expresiei „Less is more” a modernului Mies van der Rohe, post modernul Robert Venturi i-a dat replica „Less is a bore” (Mai puțin este mai mult - Mai puțin este o plictiseală)

Pe la sfârșitul Celui de-al doilea Război Mondial, atitudinile postmoderne au început să apară. Postmodernismul este folosit și în sens foarte larg desemnând cam toate curentele de artistice și de gândire de la sfârșitul secolului XX, dar și realitățile sociale și filosofice ale perioadei.

Postmodernismul este termenul de referință aplicat unei vaste game de evoluții în domeniile de teorie critică, filosofie, arhitectură, artă, literatură și cultură. Diversele expresii ale postmodernismului provin, depășesc sau sunt o reacție a modernismului. Dacă modernismul se consideră pe sine o culminare a căutării unei estetici a iluminismului, o etică, postmodernismul se ocupă de modul în care autoritatea unor entități ideale (numite metanarațiuni) este slăbită prin procesul de fragmentare, consumerism și deconstrucție. Jean-François Lyotard a descris acest curent drept o „neîncredere în metanarațiuni” (Lyotard, 1984); în viziunea acestuia, postmodernismul atacă ideea unor universalii monolitice și în schimb încurajează perspectivele fracturate, fluide și pe cele multiple.

Arhitectura postmodernă este un stil sau mișcare care a apărut în anii 1960 ca reacție împotriva austerității, formalității și lipsei de varietate a arhitecturii moderne , în special în stilul internațional susținut de Philip Johnson și Henry-Russell Hitchcock . Mișcarea a fost introdusă de arhitectul și planificatorul urban Denise Scott Brown și teoreticianul arhitectural Robert Venturi în cartea lor Învățând din Las Vegas . Stilul a înflorit din anii 1980 până în anii 1990, în special în opera lui Scott Brown & Venturi, Philip Johnson , Charles Moore și Michael Graves . La sfârșitul anilor 1990, s-a împărțit într-o multitudine de noi tendințe, inclusiv arhitectură de înaltă tehnologie , neo-futurism și deconstructivism . 
Postmodernismul este răspunsul unei pleiade impresionante de arhitecţi, extrem de activă cam de pe la 1950 încoace, la formalismul impus de generaţiile anterioare, un formalism ce s-a numit la vremea sa modernism. Acest nou curent a adus o viziune originală şi proaspătă asupra formelor, volumelor, detaliilor unei construcţii. În plus, postmoderniştii au reevaluat posibilităţile de expresie ale spaţiului din jurul clădirii. Teoreticienii noului curent sunt consideraţi Robert Venturi şi Denise Scott, care au publicat o lucrare de referinţă (Learning from Las Vegas) după o analiză atentă a proprietăţilor înşirate de-a lungul Las Vegas Strip. Ei au propus trecerea de la criteriul strict funcţional la cel estetic, răspunzând pe măsură agresivităţii neornamentale ce caracteriza modernismul. La celebra aserţiune lansată de marele modernist Mies van der Rohe, care spunea că “less is more”, Venturi a răspuns cu “less is a bore”. Adică, mai pe româneşte, în loc de “puţin înseamnă mult”, crede că “puţin înseamnă plictisitor”. Supranumit şi neoeclectic, postmodernismul în arhitectură dă valori noi şi readuce pe faţadele clădirilor culoarea, ornamentul, referinţa pur estetică. Adepţii neînduplecaţi ai modernismului l-au numit vulgar, dar opera construită a celor mai importanţi reprezentanţi a validat postmodernismul ca pe un curent cu forţă şi greutate. Ei au reinventat formele sculpturale, ornamentaţia de tip antic, antropomorfismul. Au utilizat materiale capabile să creeze efectul de trompe l’oeil. Au adus în conceptul arhitectural pluralismul şi au utilizat arme precum ironia, paradoxul, contextualismul. Două dintre argumentele cele mai impresionante ale postmodernismului asumat la nivel macro-social sunt Portland Building (proiectată de Michael Graves) şi Sony Building (autor Philip Johnson).

Modernismul şi marii lui reprezentanţi pot rămâne cu satisfacţia unei creaţii care a dat valori arhitecturale intrate deja în istorie. Concepţiile şi realizările unor arhitecţi precum Le Corbusier sau Mies van der Rohe au făcut gloria unei epoci, chiar dacă unii cred astăzi că proiectele lor erau menite să nască nişte “clădiri fără suflet”. Adepţii unei rigurozităţi adeseori excesive, refuzând orice notă ludică, proiectând mari aglomerări urbane perfect funcţionale şi depersonalizate. Moderniştii rămân totuşi inventatorii unor mijloace de expresie remarcabile prin eficienţă, necesare în perioada exploziei industriale. Fără uriaşul pas înainte făcut de modernism nu s-ar fi putut naşte reacţia postmodernă, pornită către Europa şi întreaga lume din America anilor ’60-’70.

După cum se întâmplă adesea și în cazul altor mișcări artistice, cele mai vizibile idei și trăsături ale postmodernismului se observă în arhitectură. Spațiile funcționale și formalizate ale mișcării moderniste sunt înlocuite de diverse abordări estetice; stilurile se ciocnesc și se întrepătrund, formele sunt adoptate pentru ele însele, și apar noi modalități de vizualizare a stilurilor familiare și a spațiului arhi-suficient.

Exemplele așa numite "clasice" de arhitectură modernă pot fi considerate clădirile Empire State Building sau Chrysler Building, realizate în stilul Art Deco, în cazul spațiilor comerciale, ori arhitectura lui Frank Lloyd Wright, asociată de cele mai multe ori cu arhitectura organică, sau structurile realizate de mișcarea artistică Bauhaus în materie de spații private sau comunale. În contrast, un exemplu de arhitectură postmodernă este sediul companiei AT&T (astăzi Sony) din New York, care, ca și orice zgârie-nori, este construit pe o structură metalică, având foarte multe ferestre, dar care, spre deosebire de constructiile de birouri moderniste, împrumută și elemente din diverse stiluri clasice (coloane, fronton, etc.). Un prim exemplu de artă postmodernă exprimată cu ajutorul arhitecturii se întinde de-a lungul porțiuni celebre pentru jocurile de noroc din Las Vegas, Nevada, așa numita Las Vegas Strip. Clădirile de-a lungul acestui bulevard reflectă numeroase perioade ale artei sau referințe culturale într-un colaj interesant, generat deopotrivă de timpul construcției, clădirile înconjurătoare și interesele comerciale (momentane sau cu bătaie lungă) ale proprietarilor.

Arhitectura postmodernă a fost descrisă ca fiind "neo-eclectică", astfel încât referința și ornamentul s-au întors pe fațade, înlocuind stilurile fără ornamente și agresive ale modernismului, cum este spre exemplu într-o clădire din Boston, Massachusetts. Acest eclectism este combinat cu utilizarea unghiurilor non-ortogonale și a suprafețelor de forme cele mai variate și ciudate; aici putându-se menționa ca printre cele mai faimoase, Stuttgart State Gallery și Guggenheim Museum Bilbao.

Arhitecții moderniști consideră clădirile postmoderne drept vulgare și clare forme de kitsch. Arhitecții postmoderni privesc spațiile moderniste proiectate de aceștia ca fiind lipsite de suflet și de delicatețe. Diferențele estetice de bază privesc nivelul tehnicității arhitecturii, cu accentul pus pe dorința modernismului de a reduce deopotrivă cantitatea de material și costurile unei structuri, respectiv de a-i standardiza construcția. Postmodernismul nu are asemenea imperative și caută exuberanța în orice, în tehnicile de construcție, în modificarea unghiurilor tuturor suprafețelor, în folosirea diferitelor tipuri de ornamente, semănând la nivelul elaborării și al rafinamentului execuției, mai mult decât cu orice, cu arhitectura Art Deco. Lista arhitecților postmoderni îi include pe foarte cunoscuții Philip Johnson, John Burgee, Robert Venturi, Ricardo Boffil, James Stirling, Santiago Calatrava și Frank Gehry. Crucial pentru noua arhitectură postmodernă a fost folosirea unghiurilor non-ortogonale la clădiri în operele lui Frank Gehry,

"Profetul postmodernității" a fost arhitectul și criticul american Charles Jencks, în al cărui studiu au fost definite trăsăturile esențiale ale curentului. Arhitecții postmoderni au căutat un punct de conjuncție între tehnologia secolului XX și stilurile tradiționale din trecut, în special clasicismul. Ca reacție la austeritatea mișcării moderniste, arhitecții s-au întors la surse regionale și tradiționale, introducînd ornamente, culori, și sculpturi, adesea într-o manieră neașteptată, hibridă, sau chiar jucăușă. Exemplul arhetipal de arhitectură postmodernă este Portland Public Services Building în Portland, Oregon (construită între 1980 - 1982) avînd ca autor pe Michael Graves; o clădire uriașă ale cărei suprafețe sînt însuflețite de contrastul culorilor și de prezența motivelor ornamentale.

Exemplificări 

Casa care dansează, Frank Gehry, Praga

 Frank Gehry (n. 1929)  este unul dintre cei importanți arhitecți contemporani, cunoscut în special pentru aspectul sculptural al clădirilor sale, precum și pentru inovațiile din domeniul arhitectural.

Opera arhitectului Hundertwasser 

Friedensreich Hundertwasser (1928-2000) a fost un multitalentat artist austriac, pictor, grafician și arhitect ce a creat opere de artă unice și fascinante ce au devenit celebre.

 

 

 

Designul postmodern