Istoria artelor și arhitecturii, Desen, Crochiuri, Culoare: Stilul Art Nouveau

Stilul Art Nouveau în arhitectură și design

Interior Hotel Tassel, arhitect Victor Horta

Art Nouveau (termen provenit din limba franceză, însemnând artă nouă) este un stil în artă, artele aplicate, arhitectură, și în special în artele decorative ca o reacție față de academismul, eclectismul și istoricismul arhitecturii și artelor decorative din secolului al XIX-lea. Maximul de popularitate al stilului a fost între anii 1890-1910 când s-a manifestat în toată Europa dar și în afara ei. Sursele de inspirație au fost cu predilecție formele naturale, cum sunt curbele sinuoase ale florilor și plantelor. Alte caracteristici au fost sentimentul de dinamism și mișcare, dat adesea de asimetrii sau linii ca de bici, precum și utilizarea materialelor moderne, în special fier, sticlă, ceramică și beton pentru crearea unor forme neobișnuite și amenajarea unor mari spații deschise. Un obiectiv major al Art Nouveau-ului a fost de a reduce diferențele dintre artele plastice tradiționale (în special pictură și sculptură) și cele aplicate. A fost cel mai des folosit în amenajări interioare, arte grafice, mobilă, sticlărie, textile, ceramică, bijuterii și lucrări metalice. În Marea Britanie, Art Nouveau-ul a fost influențat de William Morris și mișcarea Arts and Crafts. Arhitecții și designerii germani au căuta tsă să unifice arhitectura, mobila și arta din interior într-un stil comun, care să înalțe și să inspire locuitorii („operă de artă totală”). Primele case Art Nouveau și decorațiuni interioare au apărut în Bruxelles în anii 1890, în arhitectura și designul interior al caselor proiectate de Paul Hankar, Henry van de Velde, și în special de Victor Horta, al cărui Hôtel Tassel a fost finalizat în 1893. Noile idei au atins apogeul în scurt timp la Paris, unde stilul a fost adaptat de Hector Guimard, care a văzut opera lui Horta de la Bruxelles și a aplicat modelele pentru intrările noului Metrou din Paris. Totul a atins punctul culminant la Expoziția Internațională de la Paris din 1900, unde au fost prezentate operele unor artiști ca Louis Tiffany. Stilul a influențat și arta grafică reprezentată de afișele lui Alfons Mucha și sticlăria lui René Lalique și Émile Gallé. Pornind din Belgia și Franța, stilul s-a răspândit în restul Europei și în lumea largă luând nume și caracteristici diferite în fiecare țară.

Până în 1914, și odată cu începutul Primului Război Mondial, Art Nouveau-ul și-a pierdut în mare măsură influența în artele plastice. În anii 1920, a fost înlocuit de stilul artistic, arhitectural și decorativ Art Deco și apoi de modernism. Stilul Art Nouveau a început să reintre în atenția criticilor de artă la sfârșitul anilor 1960, cu ocazia marii expoziții de la Muzeul de Artă Modernă din New York din anul 1970, unde a fost prezentată opera lui Hector Guimard.

Caracteristici. Art Nouveau-ul timpuriu, în special în Belgia și Franța, s-a caracterizat prin forme ondulate, curbate, inspirate de crini, viță de vie, tulpini de flori și alte forme naturale, folosite în special la interiorele lui Victor Horta și la decorările făcute de Louis Majorelle și Émile Gallé. De asemenea, se bazează și pe modele inspirate de fluturi și libelule, împrumutate din arta japoneză, care erau populare în Europa la acea vreme. De asemenea, Art Nouveau-ul timpuriu a prezentat adesea forme mai stilizate care exprimă mișcare, cum ar fi „coup de fouet” sau linia „whiplash”, înfățișată la plantele de ciclamen desenate de designerul Hermann Obrist în 1894. Termenul „whiplash”, deși a fost folosit inițial pentru ridiculizarea stilului, este frecvent aplicat curbelor caracteristice folosite de artiștii Art Nouveau. Astfel de linii decorative ondulate și curgătoare, într-un ritm sincopat și cu o formă asimetrică, se găsesc deseori în arhitectură, pictură, sculptură și alte forme ale designului Art Nouveau. Și alte forme florale sunt populare, inspirate de la nuferi, glicină și alte flori, folosite în special la lămpile lui Louis Comfort Tiffany și la obiectele din sticlă realizate de artiștii Școlii de la Nancy și de Émile Gallé. Alte forme curbate și ondulate împrumutate din natură includ fluturi, păuni, lebede și nuferi. Multe modele înfățișează părul femeilor împletit cu tulpini de crini, iriși și alte flori. Formele florale stilizate au fost folosite în special de Victor Horta la covoare, balustrade, ferestre și mobilă. De asemenea, au fost folosite pe scară largă de către Hector Guimard pentru balustrade și, cel mai faimos, pentru lămpile și balustradele de la intrările metroului din Paris. Guimard a explicat: „Ceea ce trebuie evitat cu orice preț este paralela și simetria. Natura este cel mai mare constructor dintre toate, iar natura nu face nimic care să fie paralel și nimic care să fie simetric.” Mobila Art Nouveau timpurie, cum e cea făcută de Louis Majorelle și Henry van de Velde, e caracterizată de folosirea de materiale scumpe și exotice, inclusiv mahon cu incrustări de lemn prețios și ornamente de bronz aurit (cunoscut și ca „bronz doré” sau „ormolu”), și de forme curbe fără unghiuri drepte, care dau o senzație de ușurință. În a doua fază a Art Nouveau-ului, după 1900, ornamentarea a devenit mai pură, iar liniile mai stilizate. Liniile și formele curbe au evoluat în poligoane și apoi în cuburi și alte forme geometrice. Formele astea geometrice au fost folosite cu un efect deosebit în arhitectura și mobila lui Joseph Maria Olbrich, Otto Wagner, Koloman Moser și Josef Hoffmann, în special la Palatul Stoclet din Bruxelles, care a anunțat sosirea Art Decoului și a modernismului. O altă caracteristică a arhitecturii Art Nouveau e folosirea luminii, prin deschiderea spațiilor interioare, îndepărtarea pereților și folosirea extensivă a luminatoarelor pentru a aduce o cantitate maximă de lumină în interior. Reședința-studio a arhitectului și al altor case construite de Victor Horta au luminatoare extinse, sprijinite pe cadre de fier curbate. În Hôtel Tassel a îndepărtat pereții tradiționali din jurul scării, astfel încât ca scările să devină un element central al designului interior.

Poartă, Castelul Béranger, arhitect Hector Guimard (1895–1898)

Arhitectura Art Nouveau a fost o reacție împotriva stilurilor eclectice care au dominat arhitectura europeană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. S-a exprimat prin decorare, fiind fie ornamentală (bazată pe flori și plante, de exemplu, ciulini, iriși, lalele, orhidee, nuferi, etc.), fie sculpturală. În timp ce fețele de oameni (cunoscute ca mascaroane) sunt intră la categoria de ornamente, folosirea oamenilor în diverse forme de sculptură (statui și reliefuri: a se vedea secțiunea respectivă de mai jos) e de asemenea comună în unele forme de Art Nouveau. Înainte de secesiunea vieneză, Jugendstil și stilurile naționale romantice, fațadele erau asimetrice și deseori decorate cu plăci ceramice policrome. Decrarea sugera de obicei mișcare; nu a existat nicio distincție între structură și ornament. Motivul „whiplash”, bazat pe formele plantelor și florilor, a fost folosit pe scară largă în Art Nouveaul timpuriu, dar decorarea a devenit mai abstractă și simetrică la secesiunea vieneză și în alte versiuni ulterioare ale stilului, cum e de exemplu la Palatul Stoclet din Bruxelles (1905–1911). Stilul a apărut pentru prima dată la Casa Hankar din Bruxelles de Paul Hankar (1893) și la Hôtelul Tassel (1892–93) de Victor Horta. Hôtelul Tassel a fost vizitat de Hector Guimard, care a folosit același stil în prima sa lucrare importantă, Castelul Béranger (1897–1898). De asemenea, Horta și Guimard au conceput mobila și decorațiunile interioare, până la clanțe și mochete. În 1899, pe baza faimei Castelului Béranger, Guimard a primit o comisie pentru proiectarea intrărilor stațiilor noului Metrou Parizian, care s-a deschis în 1900. Chiar dacă puține dintre originale au supraviețuit, au devenit un simbol al Art Nouveau-ului în Paris. În Paris, stilul arhitectural a fost și o reacție la reglementările stricte ale fațadelor clădirilor, impuse pe de Georges-Eugène Haussmann, prefectul Parisului sub Napoleon al III-lea. Bovindou-urile au fost în sfârșit permise în 1903, iar arhitecții Art Nouveau au mers la extrema opusă, în special în casele lui Jules Lavirotte, care erau în esență mari opere de sculptură, complet acoperite cu ornamente. Un cartier important de case Art Nouveau a apărut în orașul francez Nancy, în jurul Vilei Majorelle (1901–1902), reședința designerului de mobilă Louis Majorelle. A fost proiectată de Henri Sauvage ca loc pentru expunerea designului mobiliei lui Majorelle.

Mobilă de Victor Horta

Designul de mobilă din perioada Art Nouveau a fost strâns asociat cu arhitectura clădirilor; arhitecții au conceput adesea mobila, covoarele, corpurile de iluminat, clanțele și alte detalii decorative. Mobila era adesea complexă și scumpă; un finisaj fin, de obicei lustruit sau lăcuit, era considerat esențial, iar designurile continentale sunt de obicei foarte complexe, cu forme curbe care sunt costisitor de realizat. De asemenea, a avut dezavantajul că proprietarul casei nu a putut să schimbe mobila sau să adăuga piese într-un stil diferit fără să perturbe întregul efect al camerei. Din motivul ăsta, când arhitectura Art Nouveau a ieșit din stil, stilul mobilei a dispărut și el în mare parte. În Franța, centrul pentru proiectarea și fabricația de mobilă s-a aflat la Nancy, unde doi designeri importanți, Émile Gallé și Louis Majorelle au avut studiourile și atelierele lor, și locul unde a fost fondată în 1901 Alliance des industries d’art (denumită mai târziu Școala de la Nancy). Ambii designeri și-au bazat structura și ornamentația pe forme luate din natură, inclusiv flori și insecte, cum ar fi libelulele, un motiv popular în designul Art Nouveau. Gallé a fost cunoscut în special pentru folosirea marchetăriei în relief, sub formă de peisaje sau teme poetice. Majorelle e cunoscut pentru folosirea lemnului exotic și scump, și pentru atașarea bronzului sculptat cu teme vegetale pe mobila sa. Ambii designeri au folosit utilaje pentru primele faze de fabricație, dar toate piesele au fost finisate manual. Alți designeri de mobilă notabili ai Școlii de la Nancy includ Eugène Vallin și Émile André; amândoi au fost arhitecți prin instruire și amândoi au proiectat mobilă care semăna cu cea a designerilor belgieni Victor Horta și Henry Van de Velde, care sunt mai puțin decorate și au urmat mai îndeaproape formele curbe ale plantele și florilor. Alți designeri francezi notabili includ Henri Bellery-Desfontaines, care și-a luat inspirația din stilurile neogotice ale lui Viollet-le-Duc; și Georges de Feure, Eugène Gaillard și Édouard Colonna, care au lucrat împreună cu dealerul de artă Siegfried Bing, ca să revitalizeze industria mobilei franceze cu noi teme. Munca lor era cunoscută pentru „naturalismul abstract”, unitatea sa de linii drepte și curbe și influența sa rococo. Mobila lui de Feure din pavilionul Bing a obținut o medalie de aur la Expoziția de la Paris din 1900. Cel mai neobișnuit și pitoresc designer francez a fost François-Rupert Carabin, un sculptor a cărui mobilă prezintă forme feminine nud sculptate și animale simbolice, în special pisici, care au combinat elemente Art Nouveau cu simbolismul. Alți designeri de mobilă din Paris influenți sunt Charles Plumet și Alexandre Charpentier. În multe feluri, vocabularul și tehnicile vechi ale mobilei rococo din secolul al XVIII-lea au fost reinterpretate într-un stil nou. În Belgia, arhitecții pionieri ai mișcării Art Nouveau, Victor Horta și Henry van de Velde, au conceput mobilă pentru casele lor, folosind linii curbe viguroase și o decorare minimă. Designerul belgian Gustave Serrurier-Bovy a adăugat mai mult decor, aplicând benzi de alamă în forme curbe. În Olanda, unde stilul se chema „Nieuwe Kunst” sau Art Nouă, H. P. Berlag, Lion Cachet și Theodor Nieuwenhuis au urmat un curs diferit, cel al mișcării engleze Arts and Crafts, cu forme raționale mai geometrice. În Marea Britanie, mobila lui Charles Rennie Mackintosh era Arts and Crafts pur, austeră și geometrică, cu linii drepte, lungi, unghiuri drepte și un decor minimal. Modelele continentale sunt mult mai elaborate, folosind adesea forme curbate atât în formele de bază ale piesei, cât și în motive decorative aplicate. În Germania, mobila lui Peter Behrens și Jugendstilul sunt fost în mare măsură raționaliste, cu linii drepte geometrice și o anumită decorație atașată la suprafață. Scopul lor era exact opusul Art Nouveau-ului francez; simplitatea structurii și cea a materialelor, astfel încât ca mobila să poată să fie ieftină și ușor de produs. Același lucru era se aplica și designerilor de la Wiener Werkstätte din Viena, condus de Otto Wagner, Josef Hoffmann, Josef Maria Olbrich și Koloman Moser. Designul italian și spaniol de mobilă a plecat în direcția lor. Carlo Bugatti din Italia a proiectat neobișnuitul Scaun Melc, din lemn acoperit cu pergament pictat și cupru, pentru Expoziția Internațională de la Torino din 1902. În Spania, după conducerea lui Antoni Gaudí și mișcarea Modernismo, designerul de mobilă Gaspar Homar a proiectat lucrări care sunt inspirate de forme naturale cu atingeri ale stilurilor istorice catalane. În Statele Unite, designul de mobilă a fost mai des inspirat de mișcarea Arts and Crafts, sau de modelele istorice americane, decât de Art Nouveau. Unul dintre cei care au introdus teme Art Nouveau a fost Charles Rohlfs din Buffalo (New York), ale cărui designuri de mobilă din stejar alb american au fost influențate de motive din arta celtică și gotică, cu atingeri Art Nouveau în ornamentele metalice aplicate pieselor.

Recomandări:: https://ro.wikipedia.org/wiki/Art_Nouveau

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Whiplash_(decorative_art)

Stilul Art Nouveau în România, Cazinoul din Constanța

Elevii vor arăta și alte exemple ale arhitecturii Art Nouveau din România

Exemple semnificative

Elevii vor inscripționa la fiecare imagine datele importante (denumire , autor, locație, tehnica artistică, materiale dimensiuni și altele. La evaluare elevii vor arăta și alte exemple sugestive