Klee și Kandinsky
Mari pictori ai artei abstracte:
Paul Klee și Wassily Kandinsky
Pictură de Klee
Pictură de Kandinsky
Arta abstractă este denumirea pe care, începând cu cel de-al treilea deceniu al secolului al XX-lea, și-o revendică o serie de tendințe, de grupări, de creații diverse, succedându-se cu atitudini polemice, ce au la bază un protest împotriva academismului și naturalismului, îndepărtând din imaginea plastică elementele lumii vizibile, redate până atunci din așa zisă artă figurativă, și așezând în locul lor un sistem de semne, linii, pete, volume, ce ar trebui să exprime, în formă pură, acțiunea raționalității și sensibilității umane dar și gândurile cele mai ascunse și unele detalii ale personalității acestora ce sunt adânc îngropate în suflet așteptând să fie scoase la iveală.
Acuarelă de Kandinsky, prima lucrare abstractă
Plecând de la ideea că arta plastică, arhitectura și muzica sunt prin excelență abstracte - ele presupunând în același timp o sumă de legături cu irealul, și fiind, de regulă, neacceptate drept construcții, ci ansambluri controlate de logică - primii artiști atrași de abstracționism își manifestă, cu un sentiment de eliberare, întreaga încărcătură emoțională, sentimentala si senzitiva. Arta abstractă apare aproape simultan în mai multe țări europene, în preajma anului 1910.
Printre primii reprezentanți ai acestei tendințe este Wassily Kandinsky, care, începând din 1910, pictează un ciclu de tablouri "Improvizații", și publică un amplu studiu, "Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte
Printre primii reprezentanți ai acestei tendințe este Wassily Kandinsky, care, începând din 1910, pictează un ciclu de tablouri "Improvizații", și publică un amplu studiu, "Über das Geistige in der Kunst" ("Despre spiritual în artă", 1911), ce a contribuit la afirmarea artei abstracte
Paul Klee (1879-1940)
Paul Klee a fost un pictor, desenator, profesor și teoretician al artei elvețian, de naționalitate germană. A fost membru al grupărilor avangardiste germane, profesor la Bauhaus (ca și Kandinsky), îmbinând tendințele moderne în artă într–un desen sintetic, cu linii cromatice îndrăznețe, arta sa a fost mai mult o abstractizare a realității (oameni, natură, animale, obiecte) decât abstracția fără legătură cu natura (dar folosind legile ei) creată de Kandinsky.
Originalitatea și extrema diversitate a limbajului tematic, varietatea surselor de inspirație, bogăția desenului și formelor, singularitatea expresiei cromatice, reflecțiile asupra formatului, nenumăratele tehnici mixte și de materiale indică un inventar artistic prolix.
Klee este cunoscut pentru figurile sale simple: peștele suspendat, fețele de lună, ochii, săgețile și suprafețele plate de culoare, pe care le-a orchestrat în lucrări fantastice și copilărești, dar profund meditative.
Subiectele lui Klee acoperă o plajă vastă, mergând de la motive figurative (personaje, peisaje terestre, acvatice și celeste) la forme geometrice sobre și polimorfe (săgeți, cruci, stele, puncte) și la semne grafice (pictograme, hieroglife).
Operele sale, acuarele sau guașe, au un format adesea limitat la dimensiunea unei foi de scris. Uleiurile și pastelurile, pe pânză sau pe hârtie de ziar, sunt de dimensiuni medii și mari.
Paul Klee, scrieri despre teoria artei și a culorii
Paul Klee, scrieri despre teoria artei și a culorii
Klee, pionierul artei computerizate
Centrul Paul Klee din Berna
Vasili Kandinsky (1866-1944)
este unul dintre cei mai importanţi reprezentanți ai artei moderne, considerat pionierul expresionismului abstract.
Vasili Kandinski a fost un pictor de origine rusă, ce a creat printre primii arta abstractă, asociat cu mișcările artistice ale expresionismului și ulterior cu Bauhaus. Primele desene abstracte ale lui Kandinsky (care au fost etichetate drept „expresionism abstract” în 1919) anticipează o direcție a artei abstracte care va respinge forma și care va duce până la ultimele consecințe moștenirea impresionismului și a expresionismului (alături de suprarealism și de cubism) ca apoi să se orienteze spre formele geometrice.
Vasili Kandinski a fost primul artist care a creat opere pur abstracte. Considerat unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului al XX-lea, alături de Pablo Picasso şi Henri Matisse, Vasili Kandinski a fost fondatorul artei abstracte: el este în general considerat ca fiind autorul primei picturi non-figurative din istoria artei moderne, o acuarelă realizată în 1910, despre care criticii din epocă au spus că era “abstractă”.
În tablourile sale a introdus liniile negre alături de formele colorate şi a modificat raporturile dintre figură şi fond. El a folosit culorile ca formă de exprimare a emoţiilor, asemănând adeseori procesul de realizare a unui tablou cu activitatea de compunere a unor partituri muzicale
A făcut în pictura sa analogii ale sunetelor cu diferite culori: roșu sună ca o trompetă; verde sunat ca o vioară de mijloc; albastru deschis suna ca un flaut; albastru închis sunat ca un violoncel, galben sunat ca niște trâmbițe; alb sună ca o pauză într-o melodie armonioasă.
Kandinsky a susținut despre culori că provoacă emoții și stări. Roșul e plin de viață și încredere; verdele e pașnic cu forța interioară; albastrul e profund și supranatural; galbenul ar putea fi cald, incitant, deranjant sau total încurcat; și albul pare tăcut, dar plin de posibilități.
Formele și culorile nu rezultă din asocieri simple de idei și viziuni arbitrare, ci din experiența interioară a pictorului. El a petrecut ani buni creând tablouri abstracte , bogate senzorial, lucrând cu forma și culoarea, observând neobosit picturile sale și cele ale altor artiști, observând efectele culorilor asupra sentimentulor. În ultimul deceniu de viaţă, Kandinsky a combinat imaginile libere şi intuitive ale primilor săi ani cu formele geometrice ale perioadei Bauhaus.
Klee și Kandinsky, o mare prietenie
Master house Klee și Kandinsky, Bauhaus, Dessau
Kandinsky, importante scrieri despre artă
Opera lui Kandinsky, o mare inflență asupra designului modern
Kandinsky, pentru generațiile viitoare
Arta lui Kandinsky și Klee, lecții de bază pentru învățarea picturii moderne
Kandinsky și arta digitală
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire