Avangarda românească.

          Reprezentanți de seamă ai avangardei artistice românești și internaționale:

Victor Brauner, Marcel Iancu, M.H.Maxy, Hans Mattis Teutsch

și Ion Țuculescu

Avangarda sau avangardismul artistic românesc reprezintă experimentele artistice abundente și inedite  desfășurate de-a lungul perioadei interbelice în literatură, artele plastice și arhitectură (aproximativ anii 1920- 1930).

Victor Brauner

„Pictura mea este autobiografică. Aici îmi povestesc viaţa...”

 „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştei mele…”.

 (n.1903, Piatra Neamţ – d.1966, Paris) a fost un pictor şi poet suprarealist evreu, originar din România. Victor Brauner urmează şcoala primară la Viena, unde familia se stabileşte pentru câţiva ani. După revenirea familiei sale în ţară, în 1914, Victor îşi continuă studiile la Şcoala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

Frecventează Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1919 – 1921) şi Academia Liberă de Pictură a lui Horia Igiroşanu.Vizitează oraşele Fălticeni şi Balcic, şi începe să picteze peisaje „cezanniene”. Apoi, după propria-i mărturisire, trece prin toate fazele: „dadaiste, abstracţioniste, expresioniste”.

În 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expoziţie personală, la Bucureşti, la „Galeriile Mozart”. În această perioadă îl întâlneşte pe poetul Ilarie Voronca, cu care va înfiinţa revista 75 HP, în care Victor Brauner publică manifestul „Pictopoezia” şi un articol „Supra-raţionalismul”.

După lucrările impresioniste și expresioniste, a contribuit la mișcarea de avangardă. Cu toate acestea, cele mai multe picturi ale lui se încadrează în curentul suprarealist, Brauner fiind considerat unul dintre cei mai mari pictori ai genului.

Cu o tehnică unică de folosire a culorilor și explorarea constantă a religiei, folclorului și viselor, Brauner și-a depășit constant granițele artistice, combinând în operele sale literatura, filozofia, antropologia, metafizica și spritualitatea.

„Vreau să-mi leg viaţa de ceva fantastic în aşa fel încât necunoscutul să locuiască în mine”

Marcel Iancu

Marcel Iancu (1895 - 1984) a fost un pictor, arhitect şi eseist originar din România, stabilit ulterior în Israel. A absolvit în 1917 Academia de Arhitectură din Zurich. A studiat pictura cu Iosif Iser.

Încă din anii liceului scoate împreună cu Tristan Tzara şi Ion Vinea revista "Simbol" (1912). Sosit la Zürich în 1915, pentru a studia arhitectura la Institutul Politehnic, frecventează reuniunile artistice de la Cabaretul "Voltaire", unde îl cunoaşte pe Hans Arp şi se reîntâlneşte cu Tristan Tzara, participând la iniţierea mişcării dadaiste. În această perioadă prezintă afişe, măşti, ilustraţii, realizează scenarii şi ţine conferinţe pe temele avangardei artistice. 

Celebre sunt afişul conceput pentru prima expoziţie DADA în galeria lui Han Corray din Zürich şi cel care anunţa expoziţia dedicată cubismului şi artei negre. În 1919, la Basel, înfiinţează împreună cu Hans Arp şi Alberto Giacometti grupul "Artiştii radicali". După ce trece prin Paris (1921), se desparte de mişcarea dadaistă şi de tendinţele suprarealiste.

În 1922 revine în România, devenind unul dintre promotorii artei de avangardă. Face parte din cercul condus de poetul Ion Vinea, care edita revista "Contimporanul" (1924-1936) şi participă cu tablouri la expoziţii organizate împreună cu sculptoriţa Miliţa Petraşcu şi pictoriţa Margareta Sterian. În spiritul efervescent al vremii, Marcel Iancu se afiliază unor grupări avangardiste cu o componentă eterogenă, ca "Arta nouă" (19291932), "Grupul de artă" şi "Criterion" (1933-1937), în care îi regăsim pe M.H. Maxy, Victor Brauner, Mattis Teusch, Corneliu Michăilescu.      

În 1941 se stabileşte în Palestina. După înfiinţarea statului Israel, se afirmă ca profesor şi animator al vieţii culturale. Organizează grupul "Orizonturi noi" şi o societate de creaţie artistică la Ein Hod, în 1953. Participă în 1952 la Bienala din Veneţia.  În lucrările de început (în jurul anului 1920), se preocupă de relaţiile dintre formă şi culoare, cu aplicaţii la ambianţă. În România şi apoi la Ein Hod, continuă seria sa de reliefuri policrome şi de picturi în ulei, în care sunt dominante problemele de construcţie, rezolvate prin perspectiva unui spirit raţionalist. Este şi autor al multor lucrări de arhitectură, de exemplu Casa "Juster" (Bucureşti, 1929).

Marcel Iancu, arhitectul

M.H.Maxy

 

Hans Mattis Teutsch

Ion Țuculescu (1910 - 1962)

 personalitate complexă, biolog și medic, s-a făcut cunoscut însă mai ales ca pictor.

Postum, pictura lui Țuculescu provoacă o revelație uluitoare, descoperindu-se un mare artist al cărui nume, în timpul vieții, n-a depășit surâsul îngăduitor al unei admirații palide. Tablourile sunt acum expuse în nenumărate expoziții organizate în țară și străinătate.

Pictura lui Țuculescu frapează prin excepționala ei forță cromatică, culorile sale obligă însă să se vorbească mai curând despre magia decât despre violența lor. Astfel încât nu este hazardat să se spună că avem de a face cu un "expresionist întârziat de extracție impresionistă", oricât de paradoxal ar părea această afirmație. În realitate opera lui Țuculescu este produsul unic al unui artist original de geniu, care tocmai prin aceasta se refuză oricărei încadrări artificiale.