Istoria artelor și arhitecturii, Desen, Crochiuri, Culoare: Pictori importanti din perioada interbelică

Pictori români importanti din perioada interbelică: Jean Alexandru Steriadi, Nicolae Dărăscu, Lucian Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Dumitrescu, Francisc Șirato, Dumitru Ghiață, Iosif Iser, Vasile Popescu, Camil Ressu, Ion Țuculescu, Lucian Grigorescu, Henri Catargi

Marii pictori interbelici Theodor Pallady și Gheorghe Petrașcu vor fi prezentați în postări separate

Jean Alexandru Steriadi (1880-1956)

Ca alți pictori ai epocii, artistul își face studiile în străinătate pentru a se forma ca pictor desăvârșit. În 1904 la Paris expune, la „Salonul de Toamnă”. Întors în țară, intră în rândurile „tinerimii artistice” unde expune numeroase tablouri, portrete, compoziții sau peisaje, realizate riguros, unele având chiar efect de clarobscur. Având un rafinament și o cultură vizuală demnă de un artist modern, acesta realizează lucrări deosebite. În peisajele sale sunt imortalizate momente ale amiezii de vară cu aer încins și lumină intensă. O importanță deosebită este acordată tehnicii gravurii.

Nicolae Dărăscu (1883-1959)

După ce a terminat studiile la Paris artistul se întoarce în țară fiind un adept al neoimpresionismului dar în același timp se apropia, prin culoare, de influență cezanniană, acceptând ecouri ale fovismului din acea perioadă. Dărăscu face parte din grupul pictorilor români cum ar fi Grigorescu, Andreescu și Luchian datorită stilului de pictură folosit. Preferă motivele acvatice, iar formele sale absorb lumina sau sunt învăluite de ceața unei zile mohorâte, având mereu o consistență observabilă. Își îndreaptă atenția mai ales spre vederile panoramice, de la Veneția sau din țară.

Lucian Grigorescu (1894-1965) a fost un pictor român ce a pictat în stilul postimpresionist ce s-a afirmat în perioada interbelică.

Studiază pictura cu G.D. Mirea și Gabriel Popescu între 1912 și 1915 la Academia de Belle Arte din București. După întreruperea cauzată de război, reia studiile în anii 1918-1920. Își continuă formația artistică la Roma (1921-1923) și Paris (1924), unde frecventează atelierele de la "Grande Chaumière" și "Académie Ranson", în atelierul lui Roger Bissière. Pe un drum urmat adesea de artiști, începând cu reprezentanții impresionismului, călătorește spre sudul Franței, lucrând, între 1927-1939 la Cassis, fascinat de lumina intensă, de culorile proaspete ale regiunii.

Participă la saloanele oficiale din România, la expoziții organizate de "Tinerimea Artistică", "Grupul nostru", "Arta" etc. Pictorul, pe care criticul Nicolae Argintescu-Amza îl considera, în monografia ce i-a consacrat-o, "unul dintre cei mai interesanți, mai complecși și mai personali postimpresioniști în cadre mondiale", rămâne credincios elanurilor sale din tinerețe, dăruindu-se cu o nedisimulată plăcere lucrului în "plein-air" (Peisaj la Martigne, Mogoșoaia).

Lucian Grigorescu a fost înainte de toate un pictor al naturii, dar aici trebuie adăugată și natura umană. Cele mai multe portrete aparțin perioadei târzii a artistului dar și în tinerețe a realizat unele portrete semnificative.

Trăind cu patetism miracolul inepuizabil al unei naturi exuberante, scăldată de soare, artistul dezvoltă, departe de experiențele de ultimă oră ale Parisului sau altor centre europene, idealurile devenite clasice ale impresionismului. Pe această direcție, resimte și ecouri din creația lui Paul Cézanne, deschizător de noi orizonturi pentru arta secolului al XX-lea. Realitatea este respectată, transfigurată însă de o puternică sensibilitate personală.

Nicolae Tonitza (1886-1940)

Artistul fiind un admirator al lui Luchian, adoptă stilul acestuia, dar vine și cu influențe din pictura modernă, cu accente decorative, creându-și propriul său stil. Începutul său în pictură are o tentă expresionistă cu accente narative pusă în evidență mai ales în desene. Tonitza are o operă vastă compusă din peisaje, portrete, naturi moarte, interioare sau nuduri ce exprimă un subtil lirism. Chiar și pe chipurile pure ale copiilor pictați de acesta se întrevede o umbră de tristețe. În picturile înfățișând naturi moarte Tonitza înfățișează obiecte de artă populară și sporește luminozitatea culorilor. Tonitza nu este numai pictor ci și un desăvârșit grafician, ci și profesor pentru elevii săi printre care se număra și pictorul contemporan Corneliu Baba.

Ștefan Dimitrescu (1886–1933)

Pictor și desenator român realist - critic, a fost de asemenea un reputat violoncelist. A studiat în paralel la Școala de arte frumoase din Iași, și la Conservatorul din Iași apoi la Paris. În 1918 a fost unul din fondatorii asociației Arta română. Împreună cu Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și Oscar Han, a întemeiat, în 1926, Grupul celor patru. Din 1927 a fost profesor la Școala de arte frumoase din Iași. Opera sa este constituită mai ales din compoziții, portrete și peisaje. Ea înfățișează cu o emoție sinceră, uneori cu un dramatism reținut, scene și tipuri autentice, îndeosebi din lumea satelor și a muncitorilor mineri, cuprinzând elemente de critică la adresa societății din vremea sa. În operele lui Ștefan Dumitrescu, factura robustă și sobră echilibrează culoarea și conturul grafic.

Francisc Șirato (1887-1953)

Dumitru Ghiață (1888-1972)

Iosif Iser (1881-1958)

Adept al expresionismului și al cubismului, este unul dintre pictorii români ai epocii ce va fi profund marcat de atmosfera artistică pariziană. Artistul aduce schimbări în arta românească, fiind în contact cu cele mai noi manifestări artistice. Iser se inspiră din lumea țărănească, având contact cu universul dobrogean; el pictează de nenumărate ori peisaje dar și chipuri umane încărcate de exotism. Compoziția „Familie de tătari” este o lucrare deosebită, cu elemente de cubism dispuse într-o notă modernistă. Această lucrare înfățișează personaje ce au o tentă tragică, această trăsătură fiind întâlnită în majoritatea picturilor sale.

Vasile Popescu (1894-1944)

Camil Ressu (1880-1962)

A studiat la școlile de arte frumoase din București și Iași, apoi de la München și Paris. Camil Ressu este inspirat de lumea satului, realizând puternice compoziții încărcate de pitoresc și sentimentalism. Picturile sale oferă prospețime și realism, înfățișând țăranul român și lumea lui. Studiind arta populară, acesta își îmbogățește paleta coloristică, renunțând la obișnuitele brunuri și griuri în favoarea unei cromatici pline de puritate. Pe lângă universul rural, Camil Ressu abordează și lumea citadină a intelectualilor și artiștilor, realizând portrete pline de lirism.