Arhitectura barocă în Italia, sec. XVII

Arhitecți importanți: Borromini, Bernini, Maderno

Biserica San Carlo Alle Quattro Fontane, Roma, arhitect: Francesco Borromini

Piața Sf.Petru, Vatican , arhitect, Lorenzo Bernini

Fațada Basilicii Sf. Petru, Vatican, arhitect, Carlo Maderno

Arhitectura barocă este un stil arhitectural predominant al secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, a derivat din renașterea manieristă și a evoluat ulterior în rococo, având o ultimă manifestare ca neo-baroc, înainte ca neoclasicismul să îl eclipseze aproape în totalitate. A mai cunoscut o renaștere târzie, la sfârșitul secolului al XIX-lea în Banat, Transilvania și Rusia. Teatral și exuberant, barocul a exprimat triumful statului și al bisericii, dar și al burgheziei seculare. Formele convexe și concave, iluziile optice, elipse intersectate în planuri care erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate și relații între volume de tipuri și mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndrăznețe și multă retorică arhitecturală și simbolică sunt caracteristicile stilului baroc. Denumirea Baroc derivă din cuvântul spaniol barrueco sau din cel portughez barocco care înseamnă o perlă imperfectă folosit la început în sens peiorativ apoi în mod curent ca denumire a stilului artistic.

Precursori și caracteristici ale barocului

Ultimele opere din Roma ale lui Michelangelo pot fi considerate precursoare ale arhitecturii baroce, deoarece design-ul Bazilicii Sfântul Petru atinge o unitate colosală, nemaiîntâlnită până la acea vreme. Elevul lui, Giacomo della Porta, a continuat lucrarea la Roma, în special la fațada bisericii iezuite Il Gesu, care a condus la cea mai importantă fațadă de biserică a barocului timpuriu, Santa Suzana a lui Carlo Maderno. În secolul al XVII-lea, stilul baroc s-a răspândit în Europa și America Latină, unde a fost promovat de iezuiți, denumit și stilul antireformă..

Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt:

· înlocuirea navelor lungi și înguste cu formele largi și ocazional circulare, eliptice sau curbilinii;

· folosirea într-un mod impresionant a luminii, fie printr-un contrast puternic dintre lumină și umbră sau efecte de clar-obscur, fie prin utilizarea uniformă a luminii cu ajutorul a multiple deschideri și numeroase ferestre;

· folosirea opulentă a ornamentelor, realizată în special din tencuială de stuc, marmură sau imitație de marmură;

· decorarea cu fresce uriașe a tavanelor, dar și a pereților sau a locurilor "tradițional" lăsate neornamentate;

· punerea în evidență a fațadelor prin una sau mai multe proeminențe aranjate simetric sau relativ simetric față de o axă verticală centrală a clădirii;

· utilizarea interiorului în scopul prezentării picturii și sculpturii, în special în barocul târziu, așa numitul "interior carcasă";

· utilizarea pe scară largă a diferite efecte iluzorii, așa cum sunt trompe l'oeil, respectiv folosirea frecventă a amestecului dintre pictură și arhitectură;

· prezența coifurilor de biserici în formă de bulb de ceapă în varietățile barocului bavarez, ceh, polonez și ucrainean etc.

Barocul la Roma

Arhitectura religioasă a perioadei Baroce a început prin modelul bazilicii cu cupolă și naos în formă de cruce. Printre primele structuri din Roma care s-au desprins de convențiile manieriste, exemplificate prin Il Gesù, se numără și biserica Santa Susanna, proiectată de Carlo Maderno și construită între anii 1597-1603. Ritmul dinamic al coloanelor și pilaștrilor, masa centrală și decorațiunile condensate și proeminente adaugă complexitate structurii. Există un joc cu regulile design-ului clasic, dar se păstrează rigoarea.

Același accent pe plasticitate, continuitate și efecte impresionante este evident și în opera lui Pietro da Cortona, ilustrată de bisericile San Luca e Santa Martina (1635) și Santa Maria della Pace (1656). Cea din urmă, cu aripile concave separate, pentru a simula un decor teatral, înaintează spre o mică piațetă din fața ei. Alte ansambluri din Roma sunt de asemenea scăldate într-un caracter teatral, dominând împrejurimile orașului ca un decor. Piața Sfântul Petru, cu forma ei trapezoidală, este probabil cel mai bun exemplu al acestei abordări, fiind calificată ca o capodoperă a teatrului Baroc. Forma pieței este dată de două colonade, proiectate de Gian Lorenzo Bernini (1598 - 1680), la o scară colosală, fară precedent, pentru a inspira respect. Proiectul preferat de Bernini a fost ovalul policrom al bisericii Sant'Andrea al Quirinale (1658), care prin altarul semeț și domul plutitor furnizează o mostră a noii arhitecturi. Ideea sa de reședință urbană barocă este reprezentată de Palazzo Barberini (1629) si Palazzo Chigi-Odescalchi (1664), ambele din Roma.

Principalul rival al lui Bernini din capitala papală a fost Francesco Borromini, ale cărui proiecte se abat de la compoziția comună a lumii antice și chiar mai puternic de la cea a Renașterii. Proclamat de generațiile următoare un revoluționar al arhitecturii, Borromini dezaproba abordarea antropomorfică a arhitecturii secolului al XVI-lea, bazându-și proiectele pe figuri geometrice complexe (module). Spațiul arhitectural creat de Borromini se dilată și se contractă după nevoie, demonstrând o afinitate pentru stilul târziu al lui Michelangelo. Opera sa reprezentativă este minuscula biserică San Carlo alle Quattro Fontane (1638-41), remarcată prin planul oval ondulat și ritmurile complexe convex-concav. Sant'Ivo alla Sapienza (1642-60), o creație mai târzie, etalează aceeași inventivitate jucăușa și antipatie față de suprafețele plate, exemplificat prin lanternoul în formă de spirală al domului.

După moartea lui Bernini (1680), Carlo Fontana a devenit cel mai de vază arhitect din Roma. Stilul său timpuriu este exemplificat de fațada ușor concavă a bisericii San Marcello al Corso (1682-63). Abordarea solemnă a lui Fontana, deși lipsită de inventivitatea uimitoare a predecesorilor din Roma, a exercitat o influență substanțială asupra arhitecturii baroce și prin însemnările prolifice și prin arhitecții pe care îi îndrumase care au răspândit idiomurile Baroce în Europa secolului al XVIII-lea. În acest secol capitala europeană a arhitecturii s-a mutat de la Roma la Paris unde s-a născut stilul Rococo..

Temă pentru evaluare: elevii vor desena la alegere din exemplele reprezentative ale stilului Baroc italian în arhitectură, pe o pagină A4 în tehnici grafice iar pe verso vor scrie câteva date importante (denumire, locație, datare, tehnici și aspecte artistice, ș.a.) în blocul de schițe ce va fi prezentat pentru evaluare la oră. Temele efectuate se vor prezenta in clasă sau se vor trimite pe Email, Messenger, WhatsApp sau pe Blog. Subiecte pentru desen: Fațada bisericii San Carlo alle Quattro Fontane de Borromini, Colonada Piața Sf. Petru, Roma, de Bernini, fațada basilici Sf. Petru, Roma de Maderno, Cupola Basilicii Sf. Petru, Roma de Michelangelo.

- Elevii de la Design pot desena exemple de mobilier în stil Baroc