Arta Bizantină

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol

Arta bizantină s-a dezvoltat pe teritoriile Imperiului Bizantin începând cu anul 476 până în anul 1453, din arta Imperiului Roman, care la rândul ei, a fost influențată de arta Greciei Antice. O estetică complet nouă va marca arta bizantină ce avea ca principală însușire "abstractizarea". Dacă arta clasică era marcată de încercări de a crea reprezentări ce imitau realitatea cât mai veridic, arta bizantină pare a abandona aceste încercări în favoarea unei abordări mai simbolice. Bizantinii își vedeau însă arta ca fiind profund naturalistă cu rădăcini ce duceau până la capodoperele lui Fidias.

Caracteristici generale: -Corelația cu creștinismul: cultura și arta bizantină au constituit instrumentul de propagandă a religiei creștine, dar și a puterii imperiale, a autorității bazileului. Arta avea rolul de a impresiona, de a înălța sufletul către divinitate.

-Dualismul: exista o artă oficială închinata bazileului și elaborată la curtea de la Constantinopole și mai exista o componentă populară, specifică mediilor formate din călugări și oameni simpli, care era promovată de mănăstiri și de școli locale. Între cele două direcții existau influențe reciproce.

-Tradiționalismul: păstrarea regulilor și canoanelor care determină stabilitatea artei și lipsa ei de libertate creativă și fantezie. Cu rare excepții, artiștii bizantini sunt anonimi, conservatori, păstrători ai regulilor odata stabilite. Orice inovație adoptată devine regulă, ceea ce explică evoluția înceată și fără salturi a întregii arte.

-Lipsa de omogenitate și unitate: dincolo de un numitor comun, cum ar fi iconografia și mijloacele de exprimare în pictură, există în plan local trăsături de individualizare, specifice diferitelor școli și centre existente pe teritoriul imperiului.

Etape (sec. IV-XV):
1. Inceputurile (sec. IV siV)
2. Epoca lui Justinian (sec. VI, “secolul de aur”)
3. perioada iconoclastă, iconoclasmul (sec. VII-IX)
4. dinastiile macedonenilor si comnenilor (sec. IX-XII)
5. renasterea paleologa (sec. XIII-XV), cu mutarea centrului de greutate de la Constantinopol la Athos

Perioada timpurie (secolele IV-V)

Două evenimente majore au marcat această perioadă:

Edictul de la Milano, promulgat de Constantin cel Mare și Licinius în 313 care a permis creștinismului să devină o religie publică și implicit artei creștine să evolueze. Inaugurarea Constantinopolului (330), care avea să devină nu numai capitala, ci și centrul artistic al Imperiului Roman de Răsărit. Constantin cel Mare inițiază un program complex privind dezvoltarea capitalei ce-i poartă numele. Apar noi spații publice cu grupuri statuare, se construiește forumul lui Constantin. Acesta avea în centru Columna lui Constantin, deasupra având statuia împăratului reprezentat precum zeul Apollo. , apar biserici, se construiește catedrala Hagia Sophia și se începe construirea Bisericii Sfinților Apostoli. Să menționăm și Hipodromul, amenajat tot în această perioadă, un adevărat centru sportiv și cultural al marelui oraș. Putea găzdui peste 100.000 de spectatori.

Epoca lui Iustinian (secolul al VI-lea)

În perioada lui Iustinian (527 - 565), arta bizantină cunoaște apogeul. Are loc recucerirea (temporară) a Italiei și implicit amestecul dintre tradițiile romane, orientale și creștine. În Constantinopol și în Ravenna se ridică adevărate monumente arhitectonice decorate cu mozaic, fildeș, aur. Iustinian nu numai că a pus bazele unui imperiu absolut, codificând legile și impunând supușilor religia creștină, dar a inițiat și un vast program de construcții, descris de istoricul său de curte, Procopius din Cezareea, în lucrarea De Ædificiis.

Câteva din realizările acestei epoci: Reconstrucția catedralei Hagia Sophia, care fusese distrusă în timpul Răscoalei Nika. 550: Continuarea lucrării la Bisericii Sfinților Apostoli din Constantinopol.

527 - 565: Ridicarea Mănăstirii St. Caterina din Peninsula Sinai.

527 - 548: Începe construcția bazilicii San Vitale din Ravenna.

Popoarele migratoare

Iconoclasmul (secolele VIII-IX)

Călugării au dezvoltat credința în icoane, acestea devenind un intermediar între credincioși și Dumnezeu. Astfel, icoanele s-au răspândit foarte mult, ceea ce a determinat o reacție împotriva lor. Iconoclasmul este luptă pentru interzicerea icoanelor și a sfintelor moaște. Sunt distruse un număr impresionant de opere de pictură (mai ales icoane), frescă, mozaic. Multe mănăstiri sunt închise, iar călugării iau calea exilului spre Italia, Rusia, Bulgaria, Serbia și Țările Române, unde vor propaga tradiția artei bizantine. În Italia (dar și în celelalte țări), acești călugări construiesc numeroase biserici și mănăstiri decorate cu mozaicuri și fresce. Aceste lăcașe de cult devin focare de cultură bizantină și vor exercita o deosebită influență asupra picturii italiene de mai târziu.

Perioade intermediare: Renașterea macedoneană

Dinastia Comnen, Dominația occidentală

Renașterea paleologă (secolul al XIV-lea)

Deși sub dinastia Paleologilor începe decăderea Imperiului Bizantin, arta păstrează o notă de splendoare și fast. Fresca înlocuiește complet mozaicul și este dispusă pe toată suprafața peretelui. Subiectele sunt îmbogățite cu noi episoade din viața lui Iisus sau ale sfinților. Personajele sunt surprinse în mișcare, concretizată prin gesturi avântate, libere, falduri fluturânde. Chipurile sunt mai puțin severe, mai delicate, iar paleta cromatică este rafinată, cu efecte pitorești. Treptat se produce desprinderea școlilor naționale de pictură de sub influența bizantină, fiecare evoluând pe un drum propriu.

Exemple de mari realizări artistice:

Arhitectura

Interior

Sfânta (Hagia) Sofia (Sfânta Înțelepciune), Instambul, Turcia

Basilica San Vitale, Ravenna, Italia

Interior iconoclast

Hagia Irene ( Sfânta Pace), Constantinopole

Bazilica San Vitale, mozaic

Pictura și mozaicul

Împărătesa Teodora, detaliu mozaic

Împăratul Iustinian, detaliu mozaic Ravenna

Fecioara din Vladimir, Rusia, detaliu

Fecioara din Vladimir, Rusia

Temă pentru evaluare (clasa X A): elevii vor desena la alegere din exemplele reprezentării lui Isus în arta Bizantină, pe o pagină A4 în tehnici grafice iar pe verso vor scrie câteva date importante (denumire, locație, datare, tehnici și aspecte artistice, ș.a.) în blocul de schițe ce va fi prezentat pentru evaluare la oră.

Temele efectuate se vor prezenta pe grupul Messenger.

Chipul lui Isus- exemple din arta medievală timpurie

Arta catacombelor, detaliu

Mozaic Biserica din Ravenna, detaliu

Icoană stil bizantin, detaliu

Icoană, detaliu

Mozaic Biserca Sf. Sofia, detaliu

Detaliu

Tema 2 (facultativă): Se va desena o icoană în stil Bizantin iar textul pe o pagină se va referi la semnificația și tehnica icoanei

Temele efectuate se vor prezenta pe Messenger.

Exemple:

...și exemple în culoare

Elevii vor căuta și alte exemple folosind cuvinte cheie: icoana bizantină sau byzantine icons pe Google (imagini)

Mozaicul decorativ

Anluminurile și manuscrisele

Anluminură se numește un ansamblu de motive decorative pe bază de arabescuri și de împletituri geometrice, puse în valoare cu aur și argint, care apar pe vechile manuscrise în special ilustrațiile în culori vii ale manuscriselor medievale.

Anluminurile, denumite și iluminări, sunt acele ilustrații într-un manuscris cu picturi sau ornamente manuale, de toate felurile. Picturile într-un manuscris sunt numite „miniaturi”, fără nici o legătură cu mărimea acestora. În sensul picturii, denumirea miniatură derivă din verbul latin „miniare”, care însemna „a colora cu oxid roșu de plumb”, denumit și miniu de plumb.

Pentru anluminuri, în Egiptul antic, Grecia Antică și Roma Antică, ca de altfel și în Evul Mediu european, se foloseau culori tempera cu clei. Abia în vremea Renașterii timpurii s-a folosit tempera preparată cu ou, net superioară prin ton, strălucire și durabilitate. Fondul de aur mozaicat, care conferă somptuozitate și strălucire anluminurilor, care este o particularitate tehnică frecventă a artei gotice, ivită din dorința imitării vitraliilor din marile catedrale, își are originea în arta bizantină.

Anluminura s-a dezvoltat, având ca origine decorarea de litere inițiale. Arta decorării cărților a devenit, în unele momente ale Evului Mediu, un fel de modă, încât nici o cheltuială nu era scutită pentru procurarea materialelor scumpe: pergamentul și velum-ul ca suport, culori importate din India, Persia și Spania (în special vermilion și ultramarin), în timp ce tușul cu aur bizantin (fabricat din aur adus din India) era folosit după învățăturile caligrafilor perși. În cazul anluminurii precarolingiene, se află câteva caracteristici ale decorației paginii, specifice predilecției locale pentru un tip ornamental derivat dintr-o tehnică anume: la lombarzi – entrelac-ul; la irlandezi – spirala; la bizantini – arabescul (împrumutat din arta sasanidă); la germani – ornamentația bazată pe teme animaliere..

În anluminură, planul textual este articulat figural, iar cel figural are valori scripturale.

Încă din secolele timpurii ale creștinismului, copiștii scriptoriilor monastice erau însoțiți de miniaturiști și anluminatori, pentru a reprezenta figuri sau episoade exemplare ale Evangheliilor. În mănăstirile irlandeze și anglo-saxone, textele anluminate debutează în anii 650–800 cu monograme ornamentale.

Temă pentru evaluare: elevii vor desena la alegere din exemplele reprezentative ale stilului Bizantin în arhitectură, pe o pagină A4 în tehnici grafice cu hașură sau culoare iar pe verso vor scrie câteva date importante (denumire, locație, datare, tehnici și aspecte artistice, impresie ș.a.)

Temele efectuate se vor trimite pe grupul Messenger.

Sugestie pentru elevi: Se va desena Biserica Hagia Sofia în perspectivă împreună cu câteva date legate de acestă capodoperă a arhitecturii universale.

Exemple de desene

Planul în cruce greacă a bisericii bizantine

Desen

Planul bisericii Sf. Sofia

Cupolă înalțată cu cilindru pe pandantivi

Pandantiv, desen geometric

Planul bisericii stil bizantin

Desene Sf. Sofia, Instambul

Biserica Sfanta Sofia din Constantinopol (Istambul, Turcia):

Cel mai grandios exemplu de basilica cu cupola, cladirea a fost reconstruita in timpu lui Justinian, intre 532 si 537, de catre doi greci, arhitectul Anthemius din Tralles si inginerul Isidor din Milet. Cupola bisericii, cu diametrul de 31 m, situata la o inaltime de 56 m, era plasata deasupra navei central, fiind sustinuta de pandantivi, precum si de doua vaste semicupole, dispuse in axul longitudinal al constructiei. Cutremurul din 558 a produs prabusirea cupolei. Reconstruirea acesteia i-a revenit inginerului Isidor Junior. El a micsorat diametrul realizand o deschidere mai mica decat a primei variante a cladirii, solutie persistenta pana azi.