Clasa XII C Art Nouveau în România

Arhitectura în stilul Art Nouveau din România

În România, stilul Art Nouveau se regăseşte sub formă de elemente decorative la case în stil eclectic în București şi izolat la unele clădiri din vechiul regat, în Transilvania la clădiri în stil Secession, deosebit de răspândit în fostul imperiu Austro-Ungar.

În arta si arhitectura europeana din ultima perioadă a secolului XIX , şi-a facut loc o serie de manifestari inovatoare, care reprezinta o mişcare generală în contrast cu stilurile mai academice, predictibile şi  încorsetate, cum era neoclasicismul sau foarte sofisticate şi încărcate, cum ajunsese rococoul sau eclectismul.

Deasemenea noul stil prezenta şi  încercari de includere in arhitectură a valenţelor artistice artizanale locale, fapt petrecut şi în ţara noastră prin apelarea la motive tradiţionale în cadrul stilului care începea să se impună şi care, prin rezultatul său original,  a căpătat denumirea de neoromânesc. Astfel, această mişcarea generală a dezvoltat în arhitectură, mobilier, decoraţii şi arte aplicate formule diferite în funcţie de localizarea geografică şi purtând diverse denumiri: Art Nouveau,  Jugendstil, Secession, etc. Astfel se poate delimita, atât în vechiul regat cât, mai ales, în Transilvania, o arhitectură cu aspecte evidente de tip Art Nouveau sau Secession, uneori mai pure, alteori în diverse combinaţii.  Specialiştii consideră că Art Nouveau-ul este remarcabil reprezentat de clădiri cum ar fi Cazinoul din Constanţa precum şi cel din Sinaia, vechiul hotel Athenee-Palace (1910, arh. Daniel Renard), magazinul Orfeu din Bucuresti (arh. Leonida Negrescu), etc. precum şi în unele cazuri de case/clădiri din oraşe ca: Brăila, Iaşi, etc. Cele mai multe şi mai tipice construcţii Secession, de influenţă austriacă sau ungurească (în Ungaria dezvoltându-se o variantă locală specială), unele cu totul deosebite ca valoare şi anvergură, se găsesc însă în Transilvania.

Cazinoul din Constanţa

Ideea unui cazino în Constanța datează încă din 1880. Două cazinouri fuseseră construite și apoi demolate înainte de 1903 când primarul liberal al orașului a comandat această clădire arhitectului Daniel Renard care l-a şi realizat în stil Art Nouveau cu linii curbe, inspirate din natură, preluând conturul plantelor și florilor. A fost inaugurat la 15 august 1910, în prezenţa Principelui Ferdinand.  Cazinoul a funcționat 38 de ani, cu două întreruperi datorate celor două războaie mondiale și în 1948 a fost preluat de comuniști, devenind Casa de Cultură a Sindicatelor până în 1960 și apoi revenind Oficiului Național de Turism (ONT) Litoral, instituție care l-a lăsat în paragină.                                                                         

Interior

S-au făcut multe încercări de restaurare, inclusiv în timpul regimului communist, majoritatea rămase la stadiul de intenție dar în ultimii ani a fost începută restaurarea acestei embleme a orașului Constanța.

Cazinoul din Sinaia

Arhitect: Petre Antonescu

A fost construit la inițiativa lui Carol I, construcția începând în anul 1911 şi fiind finalizată în doar un an.  Primul acţionar al cazinoului a fost baronul de Marcay, acționar și al cazinoului din Monte Carlo. Lucrările au fost supravegheate de arhitectul Petre Antonescu, autorul planurilor. Inaugurarea Cazino-ului constituind un eveniment important, autorităţile vremii au cerut concursul lui Alexandru Davilla, personalitate marcantă în domeniu, să prezinte, pe marea scenă, un spectacol de înaltă ţinută, la care au asistat familia regală şi Titu Maiorescu, pe atunci prim ministru al ţării. Memorabila seară a continuat cu un concert sensibil susţinut de George Enescu şi s-a încheiat cu focuri de artificii.

Prin eleganţa şi jocurile sale, Cazino-ul (care dispunea de  două săli mari de joc, Sala Oglinzilor luminate de candelabre de cristal precum şi Sala Ovală) va deveni în scurt timp atracţia irezistibilă a staţiunii şi o importantă sursă de venituri pentru acţionarii săi, Eforia Spitalelor Civile şi Primăria Locală. Weekend-urile la Cazino atrăgeau protipendada iar după amiaza când se deschideau sălile de joc, coborau din „trenul de plăcere” Bucureşti-Sinaia, care circula sâmbăta şi duminica, nu mai puţin de  600-800 de persoane. În anii următori celui de-al doilea război mondial, când a fost trecut în proprietatea statului, după importante reparaţii şi adaptări, dar păstrându-i-se eleganţa care l-a consacrat, Cazino-ul a devenit Casa de Cultură a Sindicatelor din Sinaia, având un cu totul alt profil (cultural) pentru ca, după 1990 să fie transmis Ministerului Culturii, apoi Ministerului Turismului iar în 1995 Administraţiei Protocolului de Stat. Astăzi, cu o istorie cel puţin interesantă, o arhitectură în continuare unică prin eleganţă, prestanţă şi modernizări recente, monumentul se află în subordinea Consiliului Local al oraşului Sinaia şi adăposteşte Centrul Internaţional de Conferinţe.

 Stilul Secession transilvan

În Transilvania şi Banat, parte a Imperiului Habsburgic până în 1918, arhitectura  a fost substanţial influenţată de stilurile care s-au impus la Viena  şi Budapesta, respectiv baroc şi ”Secession”. Se consideră două tendinţe importante arhitecturale: o primă direcţie, cea timpurie şi mai răspândită, se leagă de influenţa notabilă a stilului budapestan ilustrat de Lechner Odon. Arhitectura ghidată de această orientare se recunoaşte după stilul ”Secession” folclorizat, exuberant şi decorat. Aticurile festonate, tratarea ancadramentelor, reliefurile de faţadă, grafica grilajelor şi parapetelor pune în operă o profunzime de linii curbe şi elemente vegetale. Tradiţia meşteşugărească (în prelucrarea artistică a fierului şi lemnului, ceramica de construcţie smălţuită, pictura murală, mocazic decorativ sau mobilier) şi atelierele meşteşugarilor de artă vor introduce în stilul Secession transilvan mai ales elemente tipice de broderie. O a doua direcţie, mai târzie în ordine temporală şi cea mai interesantă, se leagă de formularea unui stil transilvan în arhitectură” de influenţă Art Nouveau şi spiritul regional.

Primăria (prefectura) oraşului Târgu Mureş

Edificiul iniţial conceput pentru primăria oraşului este o lucrare de mari proporţii realizată prin parteneriatului arhiecţilor orădeni Komor şi Jakab. Opera acestor doi arhitecţi marchează devenirea contemporană a unor oraşe ca Oradea şi Târgu-Mureş şi este esenţială pentru exprimarea şi definitivarea vocabularului stilistic al Secession-ului transilvan. Tratat ca un volum autonom, de dimensiuni ample, programul de palat comunal este realizat printr-o compoziţie simetrică pe două axe dezvoltată pe orizontală, subliniată de intervenţia cromatică. Ornamentarea sobră din exterior cu ceramică policromă şi stucatura cu motive folclorice dominată de motivul geometric şi cromatică vie este contrabalansată de un interior extrem de încărcat.

Secesionismul orădean

La Oradea arhitecţii care au activat în noul stil au fost colaboratorii lui Lechner, Komor Marcell (1868-1944) şi Jakab Dezső (1864-1932) sau Bálint Zoltán şi Jámbor Lajos, dar prima clădire secession a fost casa Sonnefeld în 1899, proiectată de Spiegel Frigyes.

În 1903 şi 1904-1905 s-au ridicat casele avocatului Adorján Emil proiectate de Komor şi Jakab şi executate de antreprenorul Sztarill Ferenc.

Casele Adorjan

În aceeaşi perioadă (1902-1903) Bálint şi Jámbor proiectaseră Palatul Füchsl ridicat de inginerul Rendes Vilmos. Ambele clădiri au faţade cu cornişe curbilinii, iar la Adorian se regăsesc şi ferestrele în plin cintru specifice lui Lechner, împreună cu o decoraţie bogată realizată în tencuială.

O altă clădire reprezentativă pentru secesssionul orădean este palatul Ullman. Clădirea a fost construită în anul 1913 după planurile arhitectului Lőbll Ferenc. Construită în stilul secessionului vienez clădirea cuprinde trei etaje ridicate pe un parter înalt şi o mansardă. În decoraţia exterioară a faţadei se pot descifra elemente caracteristice artei sacre iudaice: menora (sfeşnicul cu şapte braţe) străjuită de doi lei precum şi de numeroase motive florale şi geometrice. Parterul a fost placat cu plăci de faianţă verde-albăstruie.

  Ansamblul arhitectual ”Vulturul Negru” Oradea

Precedând lucrările de dimensiuni mari realizate de parteneriatul arhitecţilor Jakab şi Komor la Târgu Mureş şi  încorporând funcţii multiple deservite de o stradă interioară în Y cu trei accese, ”Vulturul Negru” a fost construit între anii 1907 şi 1909 şi este clasat printre cele mai importante şi complexe arhitecturi în stil Secession din Transilvania. Faţadele prezintă o volumetrie sculpturală, asociind o varietate de materiale şi tehnici decorative, elemente folclorice cum ar fi cocoşul pe colţul curb al clădirii iar scara monmentală a sălii de spectacol prezintă o interesantă şi masivă balustradă.

Palatul Moskovits

Hotel Dacia Satu Mare, inițial numit Hotel Pannonia (maghiară Pannónia Szálló) a fost construit între anii 1901 și 1902, după planurile arhitecților Bálint Zoltán și Jámbor Lajos.Hotelul Pannonia din Satu Mare și este una dintre cele mai reprezentative clădiri secession din zonă, în stilul  seccesion, care folosea multe elemente decorative florale inspirate din arta populară maghiară. Cei doi arhitecţi au elaborat proiectele a mai multor clădiri create in stil secession, printre acestea putând fi menţionate hotelul Regele Ştefan (sau „Minerul" după ultimul lui nume) din Baia Mare şi Palatul Comitatului din Debreţin.